Șoferul mașinii zdrobite de macara este în stare critică. Cum a scăpat teafăr al doilea șofer

×
Codul embed a fost copiat

Incident șocant în centrul Bucureștiului: o macara de zeci de tone, folosită la demolarea unei clădiri, s-a prăbușit peste două mașini aflate în trecere, lângă Palatul Telefoanelor.

Într-una se aflau 4 persoane, care au ajuns la spital, iar șoferul este în stare critică. În cealaltă, era un bărbat care a scăpat teafăr, pentru că tocmai ce coborâse ca să ia o farfurie cu colivă din portbagaj.

Accidentul s-a produs pe strada Matei Millo, foarte aproape de Calea Victoriei. Strada este intens circulată, iar pe şantier se aflau mai mulţi muncitori care demolau clădirea din spatele Palatului Telefoanelor. Firma care operează şantierul folosea două macarale ca să protejeze strada de bolovani şi moloz, însă una dintre ele s-a răsturnat exact peste maşină unor tineri.

Îngroziţi, trecătorii s-au grăbit să-i ajute pe cei prinşi în maşină. La faţa locului au ajuns pompierii şi echipajele smurd.

Mihai Duminică - pompier ISU B-If: "Au fost 4 victime, 3 cu leziuni minore, una mai grav şi am acţionat cu utilaje de descarcerare. Mai grav era şoferul. Iniţial, am fost nevoiţi să stabilizăm macaraua pentru că exista pericolul să se prăbuşească."

Citește și
autobuz otokar
Momentul în care autobuzul Otokar a fost scos din Dâmbovița cu o macara. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un utilaj folosit de muncitorii companiei de apă şi canal aflat în aceeaşi zonă, a făcut poate diferenţa între viaţă şi moarte, întrucât macaraua a lovit mai întâi un utilaj cu şenile şi apoi a lovit şi maşina victimelor.

Pe de altă parte acest bărbat a fost şi el în pericol de moarte întrucât parcase maşina pe aceeaşi direcţie, în care s-a prăbuşit mormanul de fier. Locul impactului a fost exact pe locul şoferului, de unde tocmai coborâse.

Șofer: Am venit amândoi de aici, că e sens unic. El a oprit în faţa mea. Eu aveam loc de parcare aici, dar era ocupat aşa că am venit până în colţ şi am zis să o parchez acolo să iau coliva şi să mă duc la biserică. Cum m-am dat jos, a căzut macaraua.
Reporter: Imediat?
Șofer: Da, în 25 de secunde. Cum e posibil ca o macara de tonajul ăsta să fie la 3 metri de trotuar? Şi ne-au omorât cu praful cu mizeria, uite ce e pe maşina mea.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească cine se face vinovat. La faţa locului a venit şi primarul sectorului 1 care susţine că şantierul funcţiona cu toate aprobările şi că a verificat toate măsurile de protecţie luate.

Pe de altă parte, reprezentanţii societăţii care se ocupă de demolare nu au oferit până acum un punct de vedere. Iată însă cum răspund muncitorii de pe şantier.

"Cum a căzut macaraua?
Cu grijă.
Aşa uşor se dărâmă o macara?
A tras-o ceva? Nu ştiţi? Ridica ceva?
O plasă d-aia.
Aşa grea era plasa aceea?
Mă, tu nu ai treabă?"

Dintre răniţi, în starea cea mai gravă este şoferul, care a fost operat la Spitalul Universitar.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Brațul unei macarale s-a prăbușit peste o mașină în care se aflau 4 oameni, în București
Brațul unei macarale s-a prăbușit peste o mașină în care se aflau 4 oameni, în București

Braţul unei macarale s-a prăbuşit sâmbătă peste un autoturism în care se aflau 4 persoane, pe strada Matei Millo din București, în zona Universitate.

Momentul în care autobuzul Otokar a fost scos din Dâmbovița cu o macara. VIDEO
Momentul în care autobuzul Otokar a fost scos din Dâmbovița cu o macara. VIDEO

Autobuzul Otokar care a căzut sâmbătă dimineața în râul Dâmbovița din Capitală a fost scos cu ajutorul unei macarale de mare tonaj, în jurul orei 14:00.

Ce a spus Gabriela Firea despre accidentul în care un autobuz STB a ajuns în Dâmboviţa
Ce a spus Gabriela Firea despre accidentul în care un autobuz STB a ajuns în Dâmboviţa

Primarul general, Gabriela Firea, a vorbit despre accidentul în care un autobuz STB a ajuns în Dâmboviţa, ea precizând că a fost închiriată o macara de mare tonaj pentru a scoate vehiculul din râu.

Cum își câștigă banii această tânără. Puține femei lucrează în acest domeniu
Cum își câștigă banii această tânără. Puține femei lucrează în acest domeniu

Jessica Bruintjes, în vârstă de 27 de ani din Olanda, are o meserie pe care puține femei o practică. Tânăra este operator de macara, iar pe șantiere se confruntă mereu cu comportamentul nepotrivit și prejudecățile colegilor săi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.