Un militar american, rănit la exerciţiu NATO în Buzău. A căzut într-un lan de porumb

×
Codul embed a fost copiat

Un militar american de 29 de ani a fost rănit vineri dimineaţă se pare, în timpul unui exerciţiu de paraşutare la care participa alături de colegi de-ai săi şi de alţi militari.

Militarul american de 29 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral, dar în urma computerului tomograf efectuat s-a constatat că nu are şi alte leziuni.

Starea lui este stabilă, susţin reprezentanţii Spitalului Judeţean Buzău.

”În urma exerciţiului de paraşutare a fost transportat la Spitalul Judeţean Buzău un militar de 29 de ani, de origine americană. La o primă evaluare, medicii au constatat că a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar în urma rezultatului analizei computerului tomograf se pare că nu sunt si alte leziuni.

”Acum medicii decid dacă îl vor transfera la o altă unitate medicală sau nu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău, Adriana Bunilă.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Se pare că militarul american a căzut într-un lan de porumb.

Exercițiu NATO cu 1.500 de militari 
 

1.500 de militari din trupele aliate NATO iau parte la un exerciţiu multinaţional desfăşurat în mai multe zone din ţară.

Prima etapă a avut loc pe aerodromul Boboc, din judeţul Buzău. Aici, conform simulării, baza a fost cucerită în urma unui desant aerian.

Sute de soldaţi ale forţelor NATO au fost paraşutaţi, joi, lângă aerodromul de la Boboc. Ajunşi la sol, militarii au trecut în ofensivă pentru a cuceri baza aeriană. Desigur este vorba de un exerciţiu complex care vrea să testeze capacitatea de intervenţie şi colaborarea în situaţii reale ale trupelor din ţările aliate.

Michael Lapadot, militar american: "Oricând ai ocazia să lucrezi cu aliaţii este extraordinar. Este nevoie de antrenamente pentru că trebuie să vezi ce poate deveni un obstacol, astfel încât în viitor să poţi să previi şi să fii capabil să devansezi."

Acţiunea face parte din exerciţiul anual multinaţional Saber Guardian 2019, desfăşurat până la sfârşitul acestei luni în mai multe baze din ţară.

Paul Dumitru, directorul exerciţiului: "Pe timpul exerciţiului militarii parteneri din 5 state ca SUA, Germania, Olanda, Italia şi Spania vor exersa tactici tehnice şi proceduri astfel încât să fie obişnuiţi cu terenul din această zonă."

În zilele următoare, militarii români alături de reprezentanţii celorlalte ţări aliate se vor deplasa într-o zonă de deal împădurită, unde vor simula intervenţii şi operaţiuni pe teren accidentat.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
ASF anunță că ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României, în fază finală
ASF anunță că ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României, în fază finală

Ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României se află în fază finală, având majoritatea avizelor, a afirmat, joi, ASF.

Cutremur în România, raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit
Cutremur în România, raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit

Un cutremur slab a fost raportat joi dimineață, în România, în zona seismică Vrancea.

 

Caz șocant. Un elev din Iași ar fi fost lovit până la leșin de un angajat al școlii, într-o pauză dintre ore
Caz șocant. Un elev din Iași ar fi fost lovit până la leșin de un angajat al școlii, într-o pauză dintre ore

Caz șocant într-o școală din Iași. Inspectoratul Școlar Județean face verificări, după ce mama unui elev de 12 ani acuză că fiul ei ar fi fost lovit, până la leșin, de către un angajat al unității de învățământ.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.