Dosarul Colectiv ar putea fi blocat. Un avocat a cerut recuzarea judecătorului

comemorare colectiv

Un avocat a solicitat joi recuzarea judecătorului Mihai Bălănescu, cel care se ocupă de dosarul Colectiv la Tribunalul Bucureşti, şi a solicitat reluarea procesului cu un alt magistrat.

La termenul de joi al procesului, avocatul lui Alin George Anastasescu, unul dintre patronii clubului Colectiv, a ridicat o excepţie privind nelegalitatea completului care se ocupă de dosar, transmite Agerpres.

Concret, avocatul a explicat că Mihai Bălănescu a câştigat, în toamna anului 2018, un concurs de promovare la Curtea de Apel Ploieşti, însă a fost detaşat pentru şase luni la Tribunalul Bucureşti, unde i s-a repartizat dosarul Colectiv.

În opinia avocatului, detaşarea nu este legală, deoarece aceasta trebuia făcută pe o perioadă de minim 2 ani, astfel încât toate procedurile şi actele făcute de judecătorul Mihai Bălănescu în dosar, începând cu martie 2019, sunt lovite de nulitate.

La un moment dat, judecătorul l-a întrerupt pe avocat şi i-a cerut să grăbească citirea motivelor invocate în excepţie: "Vă rog să o scurtaţi, că avem şi treabă!".

Citește și
sorina pintea
Supraviețuitor Colectiv: Ministrul Pintea ”minte de îngheață apele sau nu cunoaște legislația”
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Mihai Bălănescu a respins excepţia invocată de avocat, însă apărătorul a anunţat că îl recuză pe magistrat.

Procesul a fost întrerupt, pentru ca un alt judecător să dezbată cererea de recuzare.

În dosarul 'Colectiv' au fost trimişi în judecată patronii clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu - şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea - consilier superior, Ramona Sandra Moţoc - referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arăta că patronii de la Colectiv "au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Bogdan Licu, despre înregistrarea de la Colectiv: Erau obligaţi să ne-o pună la dispoziţie!
Bogdan Licu, despre înregistrarea de la Colectiv: Erau obligaţi să ne-o pună la dispoziţie!

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a afirmat, luni, că ISU era obligat să pună la dispoziţia anchetatorilor înregistrarea, ținută secret și apărută recent în spațiul public, cu primul echipaj al ISU ajuns la clubul Colectiv în noaptea tragediei.

Supraviețuitor Colectiv: Ministrul Pintea ”minte de îngheață apele sau nu cunoaște legislația”
Supraviețuitor Colectiv: Ministrul Pintea ”minte de îngheață apele sau nu cunoaște legislația”

Mihai Grecea, un supraviețuitor al tragediei din Colectiv, afirmă că ministrul demis al Sănătății Sorina Pintea ”minte de îngheață apele sau nu cunoaște legislația în vigoare” referitoare la procedura care se aplică în cazul unui mare ars.

Arafat a explicat de ce nu a cerut mai repede activarea Mecanismului european la Colectiv
Arafat a explicat de ce nu a cerut mai repede activarea Mecanismului european la Colectiv

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a dat din nou explicații pe Facebook despre modul în care autoritățile au acționat pentru gestionarea tragediei care s-a produs în octombrie 2015 la clubul Colectiv.

Victimele din Colectiv, comemorate în toată ţara.
Victimele din Colectiv, comemorate în toată ţara. "Vara mea a murit pe 1 noiembrie, sora mea pe 19"

Cu durere în suflet și cu lumânări aprinse, sute de români au înfruntat ploaia rece de toamnă și s-au strâns în Bucureși și în alte orașe ale țării pentru a comemora victimele de la Colectiv.

Marș de comemorare pentru victimele din Colectiv, în Capitală
Marș de comemorare pentru victimele din Colectiv, în Capitală

La 4 ani de la producerea tragediei din clubul Colectiv, în urma căreia 65 de oameni au murit, în București s-a organizat ”un marș comemorativ” în memoria acestor victime.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.