Deținutul evadat dintr-o maşină care-l transporta la Penitenciarul Rahova, dat în urmărire naţională şi consemn la frontieră

×
Codul embed a fost copiat

Bărbatul care a evadat, luni, dintr-o maşină care-l transporta la Penitenciarul Rahova a fost dat în urmărire naţională şi consemn la frontieră.

„S-a dispus darea în urmărire la nivel naţional şi în consemn la punctele de trecere a frontierei. Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare”, a transmis, în noaptea de luni spre marţi, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că semnalmentele evadatului au fost comunicate structurilor din cadrul DGPMB.

„În continuare, se desfăşoară activităţile specifice în vederea depistării şi încarcerării bărbatului”, a mai transmis sursa citată.

Catalogat drept un deținut cuminte

Bărbatul lucra în regim deschis, și pe drumul cu mașina spre închisoare, a profitat de o oprire la semafor și a reușit să fugă.

Citește și
evadat focsani
Un deținut de la Penitenciarul Focșani care evadase a fost prins de polițiști. Este condamnat pentru tâlhărie
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Individul din imagini se numește Gheorghe Ionuț Adrian și are 41 de ani. El este condamnat la un an de închisoare pentru că a condus fără permis, dar era încarcerat în regim deschis, ceea ce înseamnă că putea să muncească la un punct de lucru fără pază, fără escortă și fără supraveghere. Ba chiar acesta a fugit în momentul în care se întorcea de la punctul de lucru din județul Ilfov.

Șoferul firmei respective a oprit la semafor pe Calea 13 Septembrie din București, iar în acel moment deținutul a deschis ușa mașinii și a fugit pe carosabil, nu înainte să le spună celor cu care se afla în mașină șoferul și alți trei deținuți că el nu mai suportă detenția și vrea să plece.

Riscă până la 3 ani de închisoare

Ciudat este faptul că cei din penitenciar îl descriau drept un deținut cuminte, care nu făcuse probleme până acum. Era vizitat des și chiar în weekend se întâlnise cu partenera sa, care l-a vizitat la penitenciar.

Acum este dat în urmărire națională, dat în consemn la frontieră și este căutat de cel puțin 200 de polițiști penitenciari în civil. Când va fi găsit, acesta riscă o nouă pedeapsă, cuprinsă între șase luni și 3 ani.

Dacă îl vedeți, puteți suna la 112 sau direct la Penitenciarul Rahova.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Deţinut din Penitenciarul Rahova, evadat la întoarcerea de la punctul de lucru. Era condamnat pentru conducere fără permis
Deţinut din Penitenciarul Rahova, evadat la întoarcerea de la punctul de lucru. Era condamnat pentru conducere fără permis

Un deţinut din Penitenciarul Rahova a evadat, luni, la întoarcerea de la punctul de lucru. El a fugit dintr-o maşină, în timp ce staţiona la semafor, la intersecţia str. Antiaeriană cu bulevardul Ghencea.

Un deținut de la Penitenciarul Focșani care evadase a fost prins de polițiști. Este condamnat pentru tâlhărie
Un deținut de la Penitenciarul Focșani care evadase a fost prins de polițiști. Este condamnat pentru tâlhărie

Un deținut în vârstă de 23 de ani de la Penitenciarul Focșani a evadat, miercuri, transmite IPJ Vrancea.

Cum a fost prins deținutul evadat din Pennsylvania. Un câine a reușit ce nu au putut să facă 500 de agenți antrenați
Cum a fost prins deținutul evadat din Pennsylvania. Un câine a reușit ce nu au putut să facă 500 de agenți antrenați

Un câine polițist din Statele Unite primește laude după ce i-a ajutat pe oamenii legii să prindă un deținut evadat în urmă cu două săptămâni.

Un deținut a evadat la doar o săptămână după ce a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crimă, în Pennsylvania
Un deținut a evadat la doar o săptămână după ce a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crimă, în Pennsylvania

O amplă operațiune de căutare este în desfășurare în Pennsylvania, după ce un deținut extrem de periculos a evadat la doar o săptămână după ce a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crimă, conform BBC.

Alertă la Penitenciarul Rahova. Un deținut a evadat. Pentru ce a fost condamnat
Alertă la Penitenciarul Rahova. Un deținut a evadat. Pentru ce a fost condamnat

Un deținut care avea de executat o pedeapsă de un an și trei luni de închisoare pentru trafic de droguri a evadat, vineri dimineață.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.