De ziua Sfântului Andrei, ocrotitorul României, Crucea Eroilor de pe vârful Caraiman este resfințită

×
Codul embed a fost copiat

De ziua Sfântului Andrei ocrotitorul României Crucea Eroilor de pe vârful Caraiman este resfințită şi începe o nouă viaţă.

Chiar în aceste momente pe Platoul Bucegilor are loc o ceremonie militară şi religioasă care marchează finalizarea lucrărilor de reparaţii desfăşurate acolo în ultimii doi ani.

În ciuda frigului şi a ceţii, zeci de oameni au urcat în Bucegi, ca să asiste la eveniment. Monumentul aflat la aproape 2300 de metri altitudine şi vizibil chiar de pe Drumul Naţional 1 a intrat în cartea recordurilor ca fiind cea mai înaltă cruce amplasată pe un vârf montan.

Crucea măsoară 39,5 metri şi a fost ridicată între 1926 şi 1928, în memoria românilor căzuţi în primul război mondial, prin grija Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria. La vremea respectivă materialele au fost duse în vârful muntelui cu funicularul, cu care trase de boi, apoi cu măgarii.

Monumentul construit cu mari eforturi a fost distrus însă, în timp, atât din cauza condiţiilor meteo neprielnice cât şi de turişti. Ministerul apărării naţionale a preluat crucea de la primăria Buşteni şi a reuşit să obţină finanţare europeană pentru reabilitare. În urma lucrărilor care au costat aproape 20 de milioane de lei, au fost reparate structura metalică, instalaţia de iluminat, dar şi soclul care adăposteşte două camere amenajate ca săli de expoziţii.

Citește și
Tradiții de Sfântul Andrei
Tradiții de Sfântul Andrei, 30 noiembrie 2020. Mesaje și urări pentru cei dragi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Orban: Îl putem omagia pe Sfântul Andrei cu aceeaşi credinţă din casele noastre
Orban: Îl putem omagia pe Sfântul Andrei cu aceeaşi credinţă din casele noastre

Prim-ministrul Ludovic Orban le urează "La mulţi ani" celor care îşi sărbătoresc onomastica adăugând că, în contextul restricţiilor impuse de pandemie, Sf. Andrei poate fi omagiat cu aceeaşi credinţă din casele oamenilor.

Tradiții de Sfântul Andrei, 30 noiembrie 2020. Mesaje și urări pentru cei dragi
Tradiții de Sfântul Andrei, 30 noiembrie 2020. Mesaje și urări pentru cei dragi

Credincioşii îl prăznuiesc luni pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc. Ziua de 30 noiembrie este, totodată, sărbătoare bisericească naţională.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.