Curtea Constituțională analizează marți legalitatea investirii Guvernului Cîțu, la sesizarea AUR

CCR, Curtea Constitutionala
Agerpres

Investirea Guvernului Cîțu este tranșată marți la Curtea Constituțională, după sesizarea făcută de AUR.

Instanța de control a Constituției trebuie să stabilească dacă Hotărârea Parlamentului 31/2020 se încadrează în limitele impuse de legea fundamentală.

Copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, senatorul Claudiu Târziu, declara în plenul reunit al Parlamentului, că grupurile parlamentare AUR vor sesiza Curtea Constituţională asupra faptului că, formal, nu au fost îndeplinite procedurile legale pentru învestirea Guvernului Florin Cîţu.

„Audierile din comisii au fost formale, grăbite şi fără posibilitatea de a analiza programul de guvernare. Însă văd că în sală au fost voci, care mai de care triumfaliste, din partea arcului guvernamental. I-aş sfătui pe colegii din coaliţia de guvernare, ca şi pe cei care vor să ocupe posturi ministeriale, împreună cu preşedintele statului, domnul Klaus Iohannis, să mai aştepte niţel, să nu se bucure prea devreme. Grupurile parlamentare AUR vor sesiza Curtea Constituţională asupra faptului că, formal, nu au fost îndeplinite procedurile legale pentru învestirea acestui Guvern. De aceea, vă rog să aşteptaţi decizia CCR. Dacă va fi favorabilă dumneavoastră, vă urez un singur lucru - Guvernului: Cădere uşoară" a spus Claudiu Târziu, pe 23 decembrie 2020.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
CCR a declarat constituțională Legea prin care se majorează cu 40% punctul de pensie
CCR a declarat constituțională Legea prin care se majorează cu 40% punctul de pensie

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea Guvernului cu privire la legea care prevede majorarea cu 40% a punctului de pensie.

George Simion: Numirea conducerii Camerei Deputaţilor, cu grave abuzuri. Vom face o sesizare la CCR
George Simion: Numirea conducerii Camerei Deputaţilor, cu grave abuzuri. Vom face o sesizare la CCR

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) va sesiza Curtea Constituţională în privinţa modului în care a fost aleasă conducerea Camerei Deputaţilor, a anunţat, marţi, liderul formaţiunii, George Simion.

CCR a decis că impozitarea pensiilor speciale cu 85% este neconstituţională
CCR a decis că impozitarea pensiilor speciale cu 85% este neconstituţională

După șase luni de așteptare și patru amânări, Curtea Constituțională a României a decis că impozitarea pensiilor speciale contrazice legea fundamentală.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.