Cum au fost păcălite zeci de persoane să cumpere telefoane false de pe un site de anunţuri

×
Codul embed a fost copiat

Fiţi foarte atenţi de unde cumpăraţi telefoane mobile şi alte dispozitive electronice, mai ales dacă oferta sună surprinzator de bine.

Zeci de persoane au fost înşelate după ce au cumpărat telefoane false de pe un site de anunţuri. Clienţii plăteau până-n şase mii de lei pe un dispozitv, dar în realitate primeau o replică a telefonului original.

Suspecţii, 20 la număr, ar fi înşelat încă din 2018 cel puţin 70 de persoane, cărora le-ar fi vândut printr-un site de anunţuri online telefoane contrafăcute cu sistem de operarare Android şi IOS care valorau între 3.000 şi 6.000 de lei.

Cum au fost păcăliți oamenii

Potrivit anchetatorilor, suspecţii îi îndemnau pe păgubiţi să se întâlnească în zone retrase. Pentru a le câştiga încrederea, le ofereau nişte facturi falsificate ce păreau a fi emise de magazine veritabile, apoi le înmânau replica unui telefon, într-o cutie sigilată, care, de asemenea, părea a fi originală.

Când ajungeau acasă şi deschideau telefoanele, oamenii îşi dădeau seama că au fost păcăliţi. Meniul fie era în limba chineză, fie nu semăna deloc cu cel al telefonului original. Oamenii au făcut plângeri la poliţie, iar 19 persoane au fost aduse la audieri.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Crina Eșanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei: "Prejudiciul total estimat, este de 250.000 de lei, iar în urma probatoriului administrat, nouă persoane au fost reţinute pentru 24 de ore."

Fiţi foarte atenţi atunci când cumpăraţi orice dispozitiv de pe site-urile de anunţuri online, pentru că nu toţi vânzătorii reprezintă firme veritabile. Alegeți o firmă care are recenzii multe și un rating bun. Indicat ar fi să desfaceţi cutia pe loc când o primiți, iar în cazul telefoanelor să verificaţi în special codul IMEI, dar şi materialul din care este confecţionat aparatul.

Sorin Tudor, coordonatorul unui service de telefoane mobile: "Butonul pentru silent. Avem în partea dreaptă produsul original care prezintă un roşu aprins, lucru care lipseşte la produsul contrafăcut. Camera de jos este complet diferită ca şi culoare şi dimensiune faţă de produsul original. În al doilea rând, avem diferenţele de nuanţă, în ceea ce priveşte bliţul cu două nuanţe la produsul contrafăcut şi un alb clar la produsul original."

Escrocii sunt cercetaţi acum pentru că au pus în vânzare mai multe produse contrafăcute. Ei sunt acuzaţi și de înşelciune, fals şi uz de fals.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.