Cum a ajuns un elicopter rusesc în România, fără să fie văzut de radar. Eroarea pilotului

×
Codul embed a fost copiat

Misterul în cazul pilotului de 48 de ani din Belarus găsit mort joi într-o zonă extrem de izolată din Maramureş începe să se risipească.

Autorităţile au reuşit să-l identifice pe bărbat: victima era dată dispărută în ţara natală de mai bine de două luni. Epava elicopterului este analizată de experţi, pentru lămurirea tuturor detaliilor.

Un cioban a făcut cumplită descoperire într-o pădure aflată lângă comună Săpânța. Omul a dat imediat alarma, iar autorităţile s-au grăbit să ajungă în zona greu accesibilă.

Gheorghe Stan, primar Săpânța:Un cioban ne-a înştiinţat că se află un om decedat şi după ce am ajuns la faţa locului am descoperit un elicopter. E o distanţă de 14 kilometri şi în 40 de minute am fost acolo."

Alexandru Ilieș, medic SAJ Maramureș: „S-a intervenit cu un echipaj al Serviciului de Ambulanţă. Zona e mai izolată, mai greu accesibilă, din păcate persoană era în stare de puterfactie şi se pare că incidentul s-a petrecut cu câteva zile înainte."

Citește și
Elicopter prăbuşit în Maramureş
Caz misterios într-o pădure din Maramureş. Un cioban a găsit un elicopter rusesc prăbuşit
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Oamenii legii au găsit în carlingă un act de identitate. Şi, potrivit lor, pilotul ar fi un bărbat în vârstă de 48 de ani din Belarus, dat dispărut de mai bine de două luni în țara lui.

Surse din rândul anchetatorilor spun că elicopterul ar fi zburat la mai puţin de o sută de metri altitudine şi ar fi lovit copacii, iar acest lucru ar fi dus la producerea accidentului.

Florina Meteș, purtător de cuvânt IPJ Maramureș: „S-a întocmit un dosar penal şi se desfăşoară cercetări sub coordonarea procurorului de pe lângă Curtea de Apel Cluj."

Potrivit unor surse apropiate anchetei, elicopterul ar fi de producţie rusească şi ar fi intrat ilegal în spaţiul aerian românesc. Aceleaşi surse susţin că există suspiciunea ca aparatul de zbor era folosit pentru contrabandă cu ţigări.

Un singur lucru trebuie să stabilească anchetatorii. Ce cauta cetăţeanul străin cu aparatul de zbor pe teritoriul României. Cel mai probabil, spun surse din anchetă, acesta a reuşit să păcălească aparatele radar ale frontierei zburând la o altitudine foarte joasă, posibil acesta este şi motivul pentru care s-a izbit cu aparatul de zbor de crengile copacilor şi aşa s-a prăbuşit.

Sunt doar supoziţii până la această oră, însă cazul a fost preluat de procurorii de la Curtea de Apel din Cluj, care vineri împreună cu poliţişti şi alţi anchetatori s-au întors la faţa locului pentru a ridica şi alte probe. În plus, ancheta trebuie să lămurească şi dacă într-adevăr bărbatul a pilotat avionul şi nu a fost doar pasager.

Este luată în calcul şi varianta ca aparatul de zbor să fi fost pilotat de altcineva, care după accident a fugit. Elicopterul s-a prăbuşit în urmă cu aproximativ două săptămâni pe teritoriul ţării noastre, susţin specialiştii care au analizat şi starea victimei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cine e pilotul care s-a prăbuşit cu un elicopter rusesc. A reuşit să păcălească radarele
Cine e pilotul care s-a prăbuşit cu un elicopter rusesc. A reuşit să păcălească radarele

Caz misterios în Maramureş, unde un elicopter rusesc s-a prăbuşit, probabil în cadrul unei operaţiuni de contrabandă.

Caz misterios într-o pădure din Maramureş. Un cioban a găsit un elicopter rusesc prăbuşit
Caz misterios într-o pădure din Maramureş. Un cioban a găsit un elicopter rusesc prăbuşit

Resturile unui elicopter de mici dimensiuni au fost găsite într-o pădure din Maramureş. În carlingă se afla trupul neînsuflețit al pilotului și, potrivit polițiștilor, ar fi vorba despre un bărbat de 48 de ani din Belarus, care dispăruse.

Elicopter prăbușit descoperit într-o pădure din Maramureș. Pilotul era mort
Elicopter prăbușit descoperit într-o pădure din Maramureș. Pilotul era mort

Descoperire șocantă făcută joi după-amiază, într-o pădure din Maramureș.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.