Criminalul Meszaros Zsombor, care a evadat în București, a fost prins. Infractorul se afla la sute de kilometri de Capitală

×
Codul embed a fost copiat

Temutul criminal Meszaros Zsombor, care a reușit să fugă dintr-o dubă aflată în fața unei clinici medicale din sectorul 2 al Capitalei, a fost prins.

Individul, care a evadat marți, în jurul orei 15:00, a fost capturat, miercuri, în Oradea, județul Bihor.

"La data 10 aprilie a.c., în jurul orei 04.50, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii Biroului de Ordine Publică și cei ai Biroului Rutier Oradea din cadrul Poliției Municipiului Oradea, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat un bărbat de 33 de ani, din județul Satu Mare, urmărit național", a transmis IPJ Bihor.

La depistarea criminalului și-a adus aportul un cetățean, "care l-a recunoscut pe individ după semnalmentele prezentate în mass-media și a apelat S.N.U.A.U. 112, oferind indicii utile, care au fost exploatate cu eficiență de polițiștii din Bihor, bărbatul fiind identificat și prins la scurt timp", a precizat sursa citată.

Poliția din Bihor îi mulțumește pe această cale cetățeanului, pentru spiritul civic demonstrat.

Citește și
evadat rahova
Un deținut de la Penitenciarul Rahova, condamnat pentru crimă, a evadat dintr-o ambulanță, în București
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Meszaros Zsombor fusese încarcerat în cadrul Penitenciarului București Rahova, iar marți, în timp ce se afla sub escortă, la o clinică din București, în vederea unui consult medical, a deschis ușa ambulanței, care se afla staționată în apropierea clinicii și a fugit.

În prezent, criminalul se află în custodia polițiștilor din Bihor, urmând a fi încarcerat în Penitenciarul Oradea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cum a reușit să evadeze deținutul de la Rahova din ambulanță. În 2017 a ucis o femeie, apoi a abandonat trupul într-o mașină
Cum a reușit să evadeze deținutul de la Rahova din ambulanță. În 2017 a ucis o femeie, apoi a abandonat trupul într-o mașină

Un individ condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor a reușit să evadeze în marți după-amiază din ambulanța care îl transporta de la penitenciarul Rahova, la o clinică medicală din sectorul 2 al Capitalei.

Un deținut de la Penitenciarul Rahova, condamnat pentru crimă, a evadat dintr-o ambulanță, în București
Un deținut de la Penitenciarul Rahova, condamnat pentru crimă, a evadat dintr-o ambulanță, în București

Un deținut din București, a evadat, marți în jurul orei 15:00, din mijlocul de transport deținuți, staționat în zona unei clinici din Sectorul 2, unde ar fi trebuit să fie supus unui control medical. Acesta era închis în Penitenciarul Rahova.

Pacientul care a fugit din Spitalul de Psihiatrie Săpoca, găsit în subsolul unei case. Individul este violent
Pacientul care a fugit din Spitalul de Psihiatrie Săpoca, găsit în subsolul unei case. Individul este violent

Un pacient care a evadat, joi spre vineri noapte, de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca a pus pe jar polițiștii din județul Buzău. Imediat, bărbatul a fost dat în urmărire națională, iar oamenii legii au făcut filtre în totul județul.  

Un șef al mafiei italiene, care a evadat din închisoare cu cearșafuri legate, a fost prins. Și adjunctul său a fost capturat
Un șef al mafiei italiene, care a evadat din închisoare cu cearșafuri legate, a fost prins. Și adjunctul său a fost capturat

Liderul unui grup mafiot italian, Marco Raduano, prezentat drept "periculos" pe site-ul celor mai căutate persoane din Uniunea Europeană, a fost arestat joi în departamentul Haute-Corse (Franţa), au anunţat vineri autorităţile franceze şi italiene.

Un bărbat care ar fi furat mașina creatoarei de modă Luana Prădatu, la închisoare după ce a evadat din arestul la domiciliu
Un bărbat care ar fi furat mașina creatoarei de modă Luana Prădatu, la închisoare după ce a evadat din arestul la domiciliu

Un bărbat acuzat că i-a furat mașina creatoarei de modă Luana Prădatu, chiar în ziua cununiei, a ajuns după gratii, înainte să fie condamnat pentru această acuzație.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.