Cozi interminabile la granița de vest a țării. Timpii de așteptare ajung și la 10 ore

×
Codul embed a fost copiat

Granița de vest a țării este sufocată de TIR-urile care ies din țară. În Ungaria a fost interzisă circulația lor în zilele Paștelui catolic, așa că marți transportatorii s-au îngrămădit să ajungă în țara vecină.

Cel mai rău a fost la punctul de trecere Vărșand, din județul Arad, unde coada a măsurat 20 de kilometri, iar timpii de așteptare au fost la un moment dat de 10 ore.

În fața cozilor uriașe, planurile transportatorilor au fost date peste cap. Mulți se gândesc chiar că vor petrece sărbătorile pe drumuri.

Șofer: Aici stau de nouă, zece ore. Avem marfă perisabilă care trebuie să ajungă. Marile companii din Europa așteaptă. Întârzieri vor fi pentru descărcări. Vom sta două, trei zile. Sperăm că de Paști să ajungem la familii.

Reporter: Cât de lungă-i coada?

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Șofer: Nu știu. 20 km, 15 km.

Reporter: În cât timp ieșiți din țară?

Șofer: Astăzi nu, poimâine.

Șofer: Niciodată nu a fost așa coadă. Sunt vreo 15 km până la frontieră, cred că la noapte trec sau dimineață. O să întârziem cu marfa, nu e ok.

Coada de tiruri s-a întins până în localitate, unde abia se putea circula. Unii localnici au făcut eforturi serioase ca să poată ieși din propriile curți.

Localnic:Foarte mult ne deranjează, mizerie, nu ne lasă spațiu să ieșim cu mașina. E dezastru, zgomot foarte mult, claxoane, mizerie, mizerie de nedescris. Pereții crapă, tavanele ne crapă din cauza tirurilor. Uitați, și acum unu. În unu se bagă, e teroare.

Localnic: Blochează aici intrarea pe stradă. Trebuie să lase mașina acolo. Veșnic gălăgie, vin din satul vecin tot pe contrasens. Abia poți să vii. Faci o jumătate de oră pe 5 km.

Laura Beatrice Bondar, purtător de cuvânt Poliția de Frontieră Oradea:Începând de aseară, ora 23, s-au efectuat formalități de ieșire pentru aproximativ 4700 de auto marfare din care aproximativ 4000 pe sensul de ieșire.

Sute de minute au avut de așteptat și șoferii de tiruri care au ieșit din țară pe la Nădlac, Borș sau Petea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
ANCOM: Rata de acoperire a Internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual. O pondere de 93% e cu fibră optică
ANCOM: Rata de acoperire a Internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual. O pondere de 93% e cu fibră optică

Rata de acoperire a internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual, iar 93% e cu fibră optică, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Marius Săceanu, secretarul general al ANCOM.

Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea
Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea

Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii emite începând de joi.

Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Recomandări

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.