Costel, Ioan și Marius, pompierii din Piatra-Neamț care au salvat viața unui bebeluș înecat cu un măr

Costel, Ioan și Marius, pompierii din Piatra-Neamț care au salvat viața unui bebeluș înecat cu un măr
ISU Neamț

Trei pompieri din Piatra-Neamț au salvat viața unui bebeluș care se înecase cu o bucată de măr. Tatăl copilului a fugit la poarta unității ca să ceară ajutor.

Copilul se înecase cu o bucată de măr, iar tatăl a fugit imediat vis-avis de bloc, unde se afllă unitatea de pompieri.

Tatăl a venit la poarta detaşamentului pentru a cere sprijinul pompierilor, a relatat ISU Piatra-Neamț într-un comunicat.

Fără să stea prea mult pe gânduri, trei pompieri au urmat bărbatul până la apartamentul de la al doilea etaj dintr-un bloc de locuinţe de vis-a-vis. Acolo, o mamă îşi ţinea în braţe bebeluşul de un an şi jumătate care începuse să se învineţească din cauza unei bucăţi de măr cu care s-a înecat. Imediat, Ionuţ a luat copilul şi i-a aplicat manevrele pentru a-i scoate bolul alimentar. După scurt timp, copilul a început să plângă, semn că îşi revine. Costel şi Marius au fost alături de Ionuţ şi l-au ajutat pentru ca bebeluşul să trăiască", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Ulterior, pompierii au solicitat un echipaj SMURD, care a preluat copilul şi l-a transport la secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.

Citește și
sat izolat
Drumul către un sat din Gorj a fost distrus de o alunecare de teren. Sătenii, majoritatea în vârstă, în pragul disperării
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cei trei pompieri care au salvat viaţa bebeluşului sunt plutonierul adjutant şef Costel Ciocan, plutonierul adjutant Ioan Ciucanu-Stache şi plutonierul major Marius Claudiu Catană, precizează ISU Neamţ.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cățel salvat de pompieri, după ce s-a rupt gheața cu el, pe râul Mureș
Cățel salvat de pompieri, după ce s-a rupt gheața cu el, pe râul Mureș

O plimbare pe malul apei a culminat cu o operaţiune de salvare, în judeţul Mureş. Un căţel a ajuns în apele reci ale râului şi stăpânul a alertat repede pompierii.

Drumul către un sat din Gorj a fost distrus de o alunecare de teren. Sătenii, majoritatea în vârstă, în pragul disperării
Drumul către un sat din Gorj a fost distrus de o alunecare de teren. Sătenii, majoritatea în vârstă, în pragul disperării

20 de gospodării din Gorj sunt izolate de restul lumii, după ce drumul către sat a fost distrus de o alunecare de teren. În cazul unei situații de urgență, mașinile de pompieri sau ambulanța nu au cum să mai ajungă la oameni, majoritatea în vârstă.

Incendiu la un liceu din Teleorman. Pompierii intervin la fața locului
Incendiu la un liceu din Teleorman. Pompierii intervin la fața locului

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la cabinetul medical al liceului Rulmentul din municipiul Alexandria. La faţa locului se deplasează echipaje de pompieri, dar şi ambulanţe.

 

O pisică a fost salvată de o echipă de pompieri din Sydney. Felina speriată era captivă între pereții unei clădiri
O pisică a fost salvată de o echipă de pompieri din Sydney. Felina speriată era captivă între pereții unei clădiri

O echipă de pompieri din Sydney, Australia, a avut o misiune extrem de dificilă. Alertați de sunetele ce păreau să vină din peretele unei clădiri, s-au pus pe căutări și au zărit o pisicuță captivă.  

Cadavrele unor femei care au murit în accidente, pozate și ironizate de salvatori. Pompierii au râs de lenjeria lor intimă
Cadavrele unor femei care au murit în accidente, pozate și ironizate de salvatori. Pompierii au râs de lenjeria lor intimă

Mai mulți pompieri din Marea Britanie sunt acuzați că au făcut ironii pe seama victimelor accidentelor la care au intervenit.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.