Alertă de vreme severă, emisă de ANM. Ploaie și polei în mai multe regiuni din țară

×
Codul embed a fost copiat

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit până miercuri dimineaţa informarea de vreme rea, ce vizează întreaga ţară.

 

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 8 decembrie, ora 10:00 - 9 decembrie, ora 10:00, în sud-estul ţării se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar pe alocuri vor fi depuneri de polei, cu o probabilitate mai ridicată în Bărăgan şi în sud-estul Moldovei. În Carpaţii de Curbură, în Carpaţii Meridionali, în restul Munteniei şi al Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în medie de 5 - 10 cm, transmite Agerpres.

În cursul zilei de marţi, vântul va avea intensificări în sudul Banatului, jumătatea de est a Munteniei, în Dobrogea şi la munte, cu viteze mai mari pe litoral, unde rafalele vor depăşi temporar 55 - 65 km/h.

De asemenea, în noaptea de marţi spre miercuri, pe crestele din vestul Carpaţilor Meridionali şi în zona Munţilor Banatului, rafalele vor depăşi 80 - 90 km/h, zăpada fiind spulberată.

Citește și
ANM anunță cod portocaliu de vijelii și vânt puternic în 11 județe
Alertă de vreme severă imediată! ANM anunță Cod galben în mai multe județe
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Meteorologii precizează că, în următoarele zile, temporar se vor semnala precipitaţii în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice, estice şi centrale, precum şi în zonele de munte, unde cantităţile de apă vor fi însemnate.

În Capitală vremea va fi închisă. În prima parte a zilei de marţi și din nou în noaptea de marți spre miercuri se vor semnala
precipitaţii mixte și se va depune polei. În restul intervalului, temporar va ninge şi se va depune un strat nou de zăpadă
în medie de 3...6 cm.

Vântul va avea unele intensificări, mai ales la începutul intervalului, cu rafale de până la 30...35 km/h. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă de -1...0 grade.

Vântul va avea unele intensificări, mai ales la începutul intervalului, cu rafale de până la 30...35 km/h. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă de -1...0 grade.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cod portocaliu de vânt puternic în mai multe localități din țară. În 15 județe va fi cod galben
Cod portocaliu de vânt puternic în mai multe localități din țară. În 15 județe va fi cod galben

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţa, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben şi Cod portocaliu de vânt puternic, valabile în orele următoare în 16 judeţe din mai multe zone ale ţării.

Alertă de vreme severă imediată! ANM anunță Cod galben în mai multe județe
Alertă de vreme severă imediată! ANM anunță Cod galben în mai multe județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică noi Coduri galbene de ceaţă densă pentru judeţele Bacău, Suceava şi Neamţ, iar pentru Botoşani şi Iaşi a fost extinsă atenţionarea de burniţă şi polei.

Alertă de vreme severă imediată! ANM anunță Cod galben în 8 județe în următoarele ore
Alertă de vreme severă imediată! ANM anunță Cod galben în 8 județe în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă noi atenţionări nowcasting Cod galben de vânt valabile până la ora 18:00 în opt judeţe.

Cod galben de vânt puternic. Rafalele vor depăşi 100 km/h la munte
Cod galben de vânt puternic. Rafalele vor depăşi 100 km/h la munte

Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări cod galben de intensificări ale vântului, valabile pentru mai multe judeţe.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.