Ciucă: Nu cred că ar fi o bună practică să modificăm sistemul de taxare a companiilor

Nicolae Ciuca
Agerpres

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că nu crede că ar fi o bună practică, la nivelul Guvernului, să se modifice sistemul de taxare a companiilor.

El a precizat că a discutat cu reprezentanţii Consiliului Fiscal să facă în aşa fel încât cota unică să fie într-adevăr cotă unică.

”În acest moment, cota unică trebuie aplicată aşa cum a fost ea stabilită şi prevăzută iniţial. S-a discutat, am discutat cu reprezentanţii Consiliului Fiscal şi, în urma discuţiilor şi analizelor pe care le-au prezentat, am discutat să facem în aşa fel încât cota unică să fie într-adevăr cotă unică”, a spus premierul, la Senat. El a precizat, despre o modificare de taxe, că ”nu este vorba de modificarea taxelor la companii”. ”Tocmai am afirmat că în acest moment în care am putut să vedem că măsurile economice luate, de sprijin al investiţiilor, au contribuit la echilibrul economic şi chiar la o creştere economică substanţială faţă de trimestrul precendent şi faţă de perioada similară a anului trecut, nu cred că ar fi o bună practică, la nivelul Guvernului, să modificăm sistemul de taxare a companiilor. Sunt alte măsuri fiscale la care specialiştii în domeniu lucrează”, a menţionat el, potrivit Agerpres, arătând că atunci când se va lua o decizie în coaliţie, va fi prezentată public.

Despre o taxă de solidaritate, Nicolae Ciucă a declarat că ”vor lua o decizie în coaliţie şi vor anunţa”.

Citește și
Nicolae Ciucă, interviu în New York Times, despre războiul din Ucraina: “Trebuie să fim pregătiți pentru neprevăzut”
Nicolae Ciucă: Anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare, nu vom avea taxe noi
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Românii care plătesc cash la curier vor fi monitorizați de ANAF. Fiscul le va reține datele timp de 5 ani
Românii care plătesc cash la curier vor fi monitorizați de ANAF. Fiscul le va reține datele timp de 5 ani

Firmele de curierat vor fi obligate să raporteze la ANAF detalii referitoare la persoanele care plătesc ramburs produsele comandate online, “pentru o mai bună colectare a taxelor și impozitelor”.

Nicolae Ciucă: Anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare, nu vom avea taxe noi
Nicolae Ciucă: Anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare, nu vom avea taxe noi

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare şi nu vom avea taxe noi.

Cresc taxele și impozitele din Capitală. Va fi cea mai mare majorare din ultimii ani
Cresc taxele și impozitele din Capitală. Va fi cea mai mare majorare din ultimii ani

Pentru că este mare inflația cresc taxele și impozitele din Capitală cu 5,1% de anul viitor. Decizia a fost luată astăzi în Consiliul General al Municipiului București.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.