Ceremonie importantă la poligonul de la Cincu, cu ocazia înființării Corpului Multinaţional Sud-Est

×
Codul embed a fost copiat

NATO îşi sporeşte forţele în România, pentru a securiza regiunea Mării Negre.

Ceremonia de înfiinţare a Corpului Multinaţional sud-est a avut loc joi, în poligonul de la Cincu, judeţul Braşov, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, şi a fost urmată de un exerciţiu, la care au participat o mie de militari.

Unitatea a fost creată la iniţiativa României şi va funcţiona în Sibiu, dar va fi subordonată direct structurilor NATO.

Militarii încadraţi aici au misiunea de a monitoriza evenimentele din regiune, de a coordona forţele aliate din zonă, dar şi de a planifica şi conduce activităţile de instruire.

În acest fel, spun oficialii, corpul multinaţional SUD-EST devine un factor esenţial de descurajare a potențialelor amenințări.

Citește și
NATO
NATO a întocmit un plan de acţiune pentru valul doi de COVID-19. Ce prevede acesta
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Klaus Iohannis, preşedintele României: "Pentru România este sigur important să fie parte din NATO ca să fie apărată, dar în acelaşi timp şi cu aceeaşi valenţă este important să oferim securitate aliaților şi partenerilor noştrii."

Noul comandament va avea, până la sfârşitul anului viitor, 400 de militari, dar efectivele vor creşte în următorii 3 ani.

Bugetul necesar este asigurat atât de NATO, cât şi de partea romană.

La încheierea ceremoniei, în poligonul de la Cincu a avut loc şi un exerciţiu la care au participat peste 1000 de militari şi 250 de mijloace de luptă. Avioane F16, elicoptere Puma şi taburi Piranha au făcut spectacol punând în practică un plan de dizlocare a unui inamic terestru.

La eveniment au participat şi şefii de promoţie din acest an ai Academiei Forţelor terestre. Emoţiile şi căldura şi-a spus cuvântul, iar uneia dintre proaspetele absolvente i s-a făcut rău şi a leşinat. Klaus Iohannis s-a interesat de starea tinerei, care şi-a revenit în câteva minute.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Acuzații dure între Franța și Turcia. Macron: ”NATO, în moarte cerebrală”
Acuzații dure între Franța și Turcia. Macron: ”NATO, în moarte cerebrală”

Preşedintele francez Emmanuel Macron escaladează tensiunile cu Turcia, denunţând un ”joc periculos” al Ankarei în Libia, în care vede o nouă demonstraţie a ”morţii cerebrale” a NATO, relatează AFP, citată de news.ro.

NATO a întocmit un plan de acţiune pentru valul doi de COVID-19. Ce prevede acesta
NATO a întocmit un plan de acţiune pentru valul doi de COVID-19. Ce prevede acesta

Miniştrii apărării din statele NATO au întocmit un plan de acţiune în cazul unui al doilea val de Covid-19, în contextul în care alianţa militară încearcă să arate cum îşi poate aduce contribuţia în timpul crizei sanitare, conform DPA.

NATO se pregătește pentru al doilea val de coronavirus. Decizia anunțată de secretarul general
NATO se pregătește pentru al doilea val de coronavirus. Decizia anunțată de secretarul general

NATO se pregăteşte pentru un posibil al doilea val al pandemiei de coronavirus şi va crea stocuri de echipamente şi material medical.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.