Ce pieţe ar putea fi închise începând de luni în toată țara

politisti civil piata
StirilePROTV

Piețele care funcționează în spații închise vor fi închise începând de luni, aceasta fiind una dintre măsurile anunțate de Guvern pentru evitarea răspândirii coronavirusului.

Premierul Ludovic Orban a anunțat că măsura va fi inclusă într-o Hotârâre de Guvern care va fi adoptată în cursul ședinței de joi seară.

Orban a precizat că în cazul celorlalte tipuri de piețe se analizează posibilitatea să rămână deschise.

Guvernul decide, în ședința de joi, introducerea de noi restricții pentru o perioadă de 30 de zile, printre care se numără restricționarea circulației pe timp de noapte, trecerea școlilor din România în scenariul roșu, obligativitatea purtării măștii de protecție în toată țara, precum și închiderea magazinelor după ora 21.

Restricțiile intră în vigoare începând de luni, 9 noiembrie.

Citește și
Președintele Klaus Iohannis, la ședința de Guvern: Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată la nivel național
Iohannis a cerut noi măsuri: toate şcolile, închise, circulaţie restricţionată noaptea, magazine deschise doar până la 21
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Toate școlile din România se vor închide de luni. Orban. ”Măsurile nu au dat rezultate”
Toate școlile din România se vor închide de luni. Orban. ”Măsurile nu au dat rezultate”

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut joi, în debutul ședinței de Guvern, închiderea școlilor din toată țara, ca măsură pentru controlul răspândirii coronavirusului.

Iohannis a cerut noi măsuri: toate şcolile, închise, circulaţie restricţionată noaptea, magazine deschise doar până la 21
Iohannis a cerut noi măsuri: toate şcolile, închise, circulaţie restricţionată noaptea, magazine deschise doar până la 21

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la şedinţa de Guvern, că sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei, printre acestea numărându-se restricționarea circulației pe timp de noapte și trecerea școlilor în online.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.