România, te iubesc: Ce măsuri trebuie să ia de urgență viitorii lideri ai UE

×
Codul embed a fost copiat

Pe 26 mai, România întreagă votează! Vom trimite în Parlamentul European oameni care au datoria să ne reprezinte și să se lupte pentru noi.

Duminică, de la ora la 18, la ''România, te iubesc'', discutăm despre importanța instituțiilor europene, despre atribuțiile unui eurodeputat, dar și despre problemele cu care se confruntă acum cele 28 de state membre, dar mai ales despre soluții.

751 de parlamentari, reprezentați din toate țările Uniunii Europene vor ocupă aceste locuri din Parlamentul European pentru următorul mandat de 5 ani. Ei sunt cei care vor da legi și vor decide direcția în care ne îndreptăm cu toții, adică mai bine de 500 de milioane de oameni.

Alex Dima: ”Oamenii pe care îi trimitem în Parlamentul European au datoria să lupte pentru drepturile noastre, pentru viitorul nostru pe următorii 5 ani. Practic, acești oameni vor stă la masa la care se decide soarta noastră pentru următorii 5 ani și se împart banii. Cu fondurile europene putem schimba în bine fața acestei țări."

Din 2007, de când a intrat în Uniunea Europeană, România a contribuit cu 17 miliarde de euro, dar a beneficiat de aproape 56 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă un sold pozitiv de 38 de miliarde de euro, bani care au ajuns în marea și mica infrastructură și în investiții private. Uniunea Europeană nu înseamnă doar bani, ci și liberă circulație, politici de mediu, civilizație, oportunități de afaceri și de dezvoltare. În plus, este un garant al democrației și nu de puține au fost situațiile în care oficialii europeni au intervenit pentru a-i aduce pe calea cea dreaptă politicienii noștri.

Citește și
alegeri
Liderii europeni se tem că rușii ar putea influența rezultatul alegerilor europarlamentare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La ”România, te iubesc”, pătrundem în instituțiile care fac acest colos, cu 28 de state, să funcționeze pentru a înțelege mai bine unde îi trimitem pe cei pe care îi votăm la europarlamentare și mai ales ce pot să facă pentru noi.

Discutăm și despre problemele Uniunii, grevele din Franța sau intenția Marii Britanii de a părăsi Uniunea. O problema nerezolvată încă este cea a imigranților.

În 2018, au sosit în Europa peste 139.000 de imigranţi ilegali din Africa şi din Orientul Mijlociu. Cei mai mulţi au ajuns în Spania - peste 64.000, o creştere cu 130 de procente faţă de 2017. Italia, o altă destinație a refugiaților, şi-a închis porturile, în timp ce în Grecia au ajuns cu aproape 50% mai mulţi ca în anul anterior.

Unul dintre centrele de triere este în insula Lesbos - un milion de oameni au ajuns aici în ultimii 4 ani, iar urmele trecerii lor sunt peste tot: nave eşuate şi plaje acoperite de veste de salvare.

Încălzirea globală și problemele de mediu sunt teme care vor sta pe masa parlamentarilor de Bruxelles. Dezbatem pe larg subiectul la ”România, te iubesc”.

Fake news, știrile false sunt noua armă care poate slăbi puterea uniunii. 75 la sută dintre tinerii europeni nu-și dau seama dacă o știre care circulă pe internet este adevărată sau falsă. Procentul e alamant iar Bruxelul se teme că rușii, chinezii și iranienii încearcă să influențeze rezultatele alegerilor europarlamentare folosind știri false și atacuri cibernetice.

În ultimul an, Lituania s-a confruntat cu acţiuni care au combinat ştirile false cu atacurile cibernetice care au vizat diverse site-uri de ştiri.

Vaidas Saldanas, editor la News outlet Delfi: "A apărut la un moment dat o ştire care spunea că ministrul apărării a mărturisit că e homosexual şi că a agresat sexual un jurnalist. Aşa ceva nu s-a întâmplat. Ştirea a apărut însă pe patru mari portaluri de ştiri din Lituania, în urma unui atac cibernetic."

Câți bani aruncă rușii în acest război și cât de pregătiți sunt europenii, care sunt măsurile pe care trebuie să le ia de urgență noua conducere a Uniunii și de ce este important să participăm la vot, sunt întrebări la care aflăm răspuns, duminică, ora 18, la ”România, te iubesc”!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alegeri europarlamentare 2019. Rezultatele definitive vor fi cunoscute după câteva zile
Alegeri europarlamentare 2019. Rezultatele definitive vor fi cunoscute după câteva zile

Votul în cadrul alegerilor europene a început în unele ţări, dar va trebui aşteptat până duminică seara târziu pentru a avea primele rezultate oficiale din fiecare stat membru al UE, potrivit unei prezentări a AFP.

Liderii europeni se tem că rușii ar putea influența rezultatul alegerilor europarlamentare
Liderii europeni se tem că rușii ar putea influența rezultatul alegerilor europarlamentare

75% dintre tinerii europeni nu-și dau seama dacă o știre care circulă pe internet este adevărată sau falsă.

Reacția unei femei de la sat, întrebată ce se votează duminică
Reacția unei femei de la sat, întrebată ce se votează duminică

Deşi mai sunt câteva ore până când se încheie campania electorală, în acest moment sunt încă mulţi români care nu ştiu de ce trebuie să meargă la urne.

Alegeri europarlamentare. Avantajele cardului european de sănătate, formularele care pot salva vieți
Alegeri europarlamentare. Avantajele cardului european de sănătate, formularele care pot salva vieți

Intrarea în Uniunea Europeană ne dă drepturi şi în domeniul medical. Cardul european de sănătate este gratuit şi ne poate asigura orice urgenţă, în spitale din toate statele membre.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.