Caz revoltător în Cluj. Un copil de 9 ani, găsit în comă în apartamentul în care locuia cu mama

×
Codul embed a fost copiat

Caz revoltător în județul Cluj! Un copil de 9 ani a fost găsit în comă în apartamentul în care locuia împreună cu mama şi bunica lui.

Băiatul avea răni infectate pe spate, abdomen și picioare. Medicii s-au îngrozit de starea în care se află copilul, care a fost internat de urgenţă la terapie intensivă.

Crunt este faptul că nu mama băiatului este cea care a cerut ajutor. De altfel, femeia, care a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, nici nu le-a dat prea multe explicaţii anchetatorilor.

Băiatul locuia împreună cu mama şi bunica să într-un apartament din Dej. Totul a fost descoperit după ce vecinii din bloc au sunat la 112, ca să anunţe că se simte un miros neplăcut în acel apartament. Din spusele oamenilor, mama nu prea dădea pe-acasă, iar băiatul rămânea în grija bunicii. În ultima vreme, însă, copilul nu a mai fost văzut.

Vecin: ”Deci bunica am înţeles că se comporta urât cu copilul. Mie mi s-o părut un copil energic, cuminte, liniştit, se juca cu băieţelul meu, al meu e mult mai mic decât el dar. Nu mi se părea că avea probleme sau ceva special. Eu nici nu am văzut-o pe maică-sa în compania copilului, eu numai cu bunica l-am văzut la parc".

Citește și
Medici
Situația este tot mai gravă în SUA. "Pur şi simplu, ne înecăm"
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Vecin: ”Noi stăm aci vizavi. Nu l-am văzut de multă vreme”.

Medicii au fost îngroziţi de starea în care se afla băiatul şi au decis să îl transfere de la Dej la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca.

Daniela Dreghiciu, purtător de cuvânt, Spitalul pentru Copii Cluj-Napoca: "A fost adus un copil în vârstă de 9 ani cu sepsis, punctul de plecare al infecției fiind mai multe leziuni la nivelul pielii, iar în cadrul acestei complicaţii numite sepsis, copilul prezenta într-adevăr şi comă, dar prezenţa şi mai multe probleme ale unor organe vitale. În consecinţă, a necesitat îngrijire în Terapie Intensivă".

La locuinţa lor au venit poliţiştii, dar şi cei de la Protecţia Copilului Cluj.

Beatrice Milonean, IPJ Cluj: "În urma verificărilor la faţa locului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului".

Daniel Tamaș, director DGASPC: "Nu am văzut în 20 de ani de activitate în acest domeniu un caz de o asemenea gravitate. Este îngrozitor ce s-a întâmplat cu acest copilaş. E posibil să fie şi o vină a autorităţilor locale, pentru că este inadmisibil să nu cunoşti situaţia unui copil într-un municipiu cum este Dejul".

În fața procurorilor, mama nu a putut să explice cum – sub ochii ei – copilul a ajuns în stare critică. A fost arestată preventiv pentru 30 de zile, iar ancheta continuă, în timp ce fiul ei se zbate între viaţă şi moarte.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Situație tensionată în Coreea de Nord, după ce a fost anunțat primul caz
Situație tensionată în Coreea de Nord, după ce a fost anunțat primul caz "suspect" de COVID-19

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a convocat o reuniune de urgenţă după anunţarea primului caz cu suspiciune de COVID-19, a transmis duminică agemţia oficială de presă din Coreea de Nord, KCNA.

Situația este tot mai gravă în SUA.
Situația este tot mai gravă în SUA. "Pur şi simplu, ne înecăm"

Pandemia de coronavirus accelerează amenințător! Organizația Mondială a Sănătății a anunțat un nou record sinistru: în ultimele 24 de ore, au fost confirmate la nivel global 285.000 de cazuri noi.

Parcurile acvatice și piscinele, lovite din plin de criză. „Anul acesta este de supraviețuire”
Parcurile acvatice și piscinele, lovite din plin de criză. „Anul acesta este de supraviețuire”

„Anul acesta este de supraviețuire, nicidecum de profit”, spun administratorii de parcuri acvatice și piscine, care funcționează la capacitate redusă.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.