Cătălin Predoiu vrea să vadă la DNA „oligarhia administrativ-financiară” din aparatul administrativ de stat

Catalin Predoiu
Agerpres

Evaziunea fiscală însoțită de corupție, zonele de oligarhie administrativ-financiară trebuie să ajungă în atenția DNA, i-a spus ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, procurorului-șef al DNA.

Sunt zonele care au impact pe bugetul de stat, care temporar suferă pentru că se practică în continuare pe scară largă evaziunea fiscală, şi ea e însoţită, invariabil, de corupţie a spus luni Cătălin Predoiu la bilanțul DNA.

Ministrul Justiției a arătat că trebuie să acordăm în egală măsură atenţie unei zone de oligarhie administrativ-financiară, adică o serie de funcţii din aparatul administrativ de stat care sunt ocupate ani de zile de aceleaşi persoane, precizând că sunt date, informaţii certificate de instituţii ale statului că avem acolo corupţie, evaziune fiscală favorizată de acte de corupţie administrativă, în special în zona vamală, în zona fiscului în general, oriunde se manipulează bani şi valori financiare.

Aţi spus, domnule procuror şef DNA, că există încă un cost ridicat al corupţiei şi că prioritizaţi acţiunile DNA în acele zone care au un impact pe cetăţeni. E foarte bine. Vă rugăm să aveţi în vedere şi zonele care au impact pe bugetul de stat, care temporar suferă pentru că se practică în contuinuare pe scară largă evaziunea fiscală şi ea e însoţită, invariabil, de corupţie”, a spus Cătălin Predoiu.

Ministrul de Interne a precizat că în general, când a vorbit de DNA de-a lungul anilor atenţia s-a concentrat pe mediul politic şi era şi firesc.

Citește și
Director FBI
Ce a făcut directorul FBI în România. Anunțul Ministerului Justiției
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ce se constată şi constat că trebuie să acordăm în egală măsură atenţie unei zone pe care aş denumi-o de oligarhie administrativ-financiară, adică o serie de funcţii din aparatul administrativ de stat care sunt ocupate ani de zile de aceleaşi persoane, iar unele dintre ele capătă sentimentul impunităţii”, a subliniat Predoiu.

El a continuat: „Sunt date, informaţii certificate de instituţii ale statului că avem acolo corupţie, evaziune fiscală favorizată de acte de corupţie administrativă, în special în zona vamală, în zona fiscului în general, oriunde se manipulează bani şi valori financiare. Cred că trebuie să ne preocupe în aceeaşi măsură, cel puţin, aşa cum în mod firesc trebuie să ne preocupe corupţia politică. Şi corupţia administrativ-financiară e la fel de gravă”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Doi angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru luare de mită
Doi angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru luare de mită

Şeful Serviciului Tehnic, Administrativ şi Aprovizionare din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău şi economistul unităţii au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie pentru 24 ore sub acuzaţiile de luare de mită.

Ce a făcut directorul FBI în România. Anunțul Ministerului Justiției
Ce a făcut directorul FBI în România. Anunțul Ministerului Justiției

Directorul FBI, aflat în vizită în România, s-a întâlnit cu procurorul general, cu procurori-şefi de la DIICOT şi DNA, dar şi cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei şi au discutat despre combaterea infracţiunilor de spălare de bani şi cybercrime.

Directorul FBI, Christopher Wray, vizită fulger în România. Întâlnire cu procurorul general, șefii DNA și DIICOT
Directorul FBI, Christopher Wray, vizită fulger în România. Întâlnire cu procurorul general, șefii DNA și DIICOT

Directorul Biroului Federal de Investigații a ajuns în România într-o vizită fulger. Oficialul s-a întâlnit în special cu șefii principalelor structuri din Ministerul Public.

Iulian Dumitrescu contestă sechestrul pus de DNA asupra conturilor sale şi a unui imobil care îi aparţine
Iulian Dumitrescu contestă sechestrul pus de DNA asupra conturilor sale şi a unui imobil care îi aparţine

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a contestat, la Tribunalul Bucureşti, măsura sechestrului impusă de DNA în dosarul în care procurorii au început urmărirea penală pentru luare de mită şi fals în declaraţii.

Șeful Regionalei vamale București ar fi pretins mită de 50.000 de euro. Voia să-i dea avans la un apartament
Șeful Regionalei vamale București ar fi pretins mită de 50.000 de euro. Voia să-i dea avans la un apartament

Șeful Regionalei vamale București și 5 funcționari din cadrul Autorității Vamale au fost reținuți pentru luare de mită. Procurorii DNA spun că suspecții au primit de la mai mulți oameni de afaceri străini zeci de mii de euro în bani sau produse contrafăcu

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.