Avertisment crunt al managerului Spitalului din Iași: În maximum 14 zile alegem pe cine salvăm

Reacția medicilor după ce Arafat a spus că este posibil să ajungă să aleagă între pacienți la ATI
Pro TV

Sistemul medical se apropie de colaps la Iași, după ce numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a depășit 100 în ultimele zile. În acest moment, orice pat care se eliberează în secțiile Covid-19 este ocupat imediat.

Județul Iași a raportat joi un număr uriaș de infectări cu coronavirus - 193. Asta după ce și miercuri numărul cazurilor a depășit cu mult 150.

La un număr atât de mare de infectări, dacă doar 5% dintre pacienți ajung la terapie intensivă, sistemul medical va intra în colaps, spun medicii din Iași.

“Terapia Intensivă nu mai face faţă. Dacă 5% dintre cazurile noi ajung în ATI, în două săptămâni, medicii vor trebui să aleagă pe cine tratează sau nu”, a spus managerul Spitalului de Boli Infecţioase, prof. dr. Carmen Dorobăţ, potrivi Ziar de Iași.

În condițiile în care de o săptămână județul Iași raportează zilnic peste 100 de infectări, locurile libere în secțiile Covid-19 din spitale apar doar de la o zi la alta, sau de la o raportare la alta, iar sistemul medical funcțioenază deja la capacitate maximă, mai spune Carmen Dorobăț.

Citește și
Care este singurul continent liber de Covid-19. Cum a fost posibil
Coronavirus România, bilanț 8 octombrie. 3.130 de noi îmbolnăviri cu coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

“Medicii de la ATI au atenţionat încă de la începutul lunii mai că posibilitatea să ajungem în acest moment există. Şi am ajuns… Şi asta chiar dacă am făcut un apel la populaţie să respecte măsurile de protecţie. Să nu bagatelizeze acest virus. Din nefericire, aceste reguli nu au fost respectate. Am ajuns în acest moment critic, şi ne apropiem cu paşi repezi de o sufocare a sistemului sanitar”, a declarat şi dr. Florin Roşu, şeful compartimentului AT din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase.

În această situație, DSP Iași a anunțat că va mai deschide un compartiment de şase paturi de Terapie Intensivă la Spitalul CFR, dar și secţia externă de spital modular de la Leţcani.

„Iar până atunci să obţinem 60 de paturi de la Spitalul CF Paşcani”, a spus Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus România: Capitala se apropie de un nou record de infectări. Aproape 200 de cazuri la Iași
Coronavirus România: Capitala se apropie de un nou record de infectări. Aproape 200 de cazuri la Iași

Municipiul Bucureşti - 549, Iaşi - 193, Bacău - 150, Timiş - 142, Dâmboviţa - 128 sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Coronavirus România, bilanț 8 octombrie. 3.130 de noi îmbolnăviri cu coronavirus
Coronavirus România, bilanț 8 octombrie. 3.130 de noi îmbolnăviri cu coronavirus

Coronavirus România, bilanț 8 octombrie. Până astăzi, 8 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 145.700 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Studiu: Câți dintre pacienții infectați cu noul coronavirus nu prezintă niciun simptom
Studiu: Câți dintre pacienții infectați cu noul coronavirus nu prezintă niciun simptom

Majoritatea persoanelor care sunt infectate cu noul coronavirus nu prezintă simptome în ziua testului, potrivit unor cercetări efectuate de Oficiul pentru Statistică Națională (ONS) din Regatul Unit.

Țara în care 60% din testele pentru coronavirus ies pozitive. Cum a ajuns în această situație
Țara în care 60% din testele pentru coronavirus ies pozitive. Cum a ajuns în această situație

Argentina are cea mai mare rată de pozitivare a testelor de COVID-19 din lume. La zece teste efectuate, șase indică infectarea cu noul tip de coronavirus, potrivit datelor publicate pe platforma Our World in Data, a Universității din Oxford.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.