Arafat: Am văzut imagini din cluburi care nu respectă nicio regulă. Asta este iresponsabilitate la momentul acesta

Raed Arafat
Agerpres

Şeful DSU, Raed Arafat, apreciază că respectarea măsurilor actuale ar putea opri creşterea numărului de infecţii cu SARS-CoV-2, menţionând că a văzut în urmă cu o săptămână imagini din cluburi care nu ţin cont de "nicio regulă" stabilită. 

"La acest moment, eu consider că dacă am respecta măsurile pe care le avem şi dacă fiecare dintre noi ar respecta măsurile complet am putea să controlăm situaţia. Dar, din păcate, am văzut imagini chiar în weekendul trecut, la anumite cluburi, care ţineau festivităţi cu dansuri şi cu una şi cu alta; chiar am primit videoul pe la ora 2,00 dimineaţa, că 'uite ce s-a întâmplat la cutare club, care nu respectă absolut nicio regulă'. Asta este iresponsabilitate la momentul acesta din partea unora şi din cauza cărora am ajuns în această fază. Clar că aici se sesizează poliţia, dă amendă, dar pentru unii amenzile care se dau sunt mai mult, mai puţin... aşa, o mică atenţionare, pentru că ei fac suma respectivă foarte rapid, în prima oră dintr-o noapte de acest gen", a afirmat Arafat într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, scrie Agerpres. 

Întrebat fiind dacă un guvern interimar poate să gestioneze contextul pandemic, fără a impune noi restricţii, Arafat a fost de părere că măsurile actuale pot opri creşterea numărului de cazuri, dacă sunt respectate.

"Ne revine nouă să respectăm regulile şi poate că ne oprim, când apar anumite măsuri, să căutăm cum putem să le eludăm, ci mai degrabă să vedem cum putem să le respectăm. Măcar câteva luni, ca să trecem de situaţia asta în care suntem. (...) Dacă s-ar respecta măsurile, aşa cum ele sunt, consider că o mare parte din ele vor putea să oprească creşterea. Problema este că nu toţi respectăm aceste măsuri", a declarat secretarul de stat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Raed Arafat: ”Nu este normal ca angajaţii din restaurante să nu fie măcar testaţi”
Raed Arafat: ”Nu este normal ca angajaţii din restaurante să nu fie măcar testaţi”

Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că nu este normal să existe angajaţi ai restaurantelor care să nu fie vaccinaţi.

Raed Arafat, despre ordinul care prevede suspendarea internărilor pentru pacienţii cronici:
Raed Arafat, despre ordinul care prevede suspendarea internărilor pentru pacienţii cronici: "Ordinul nu închide spitalele"

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat, miercuri seară, că ordinul care a dispus suspendarea internărilor pentru pacienţii cronici nu închide spitalele, ci reprezintă o prioritizare a resurselor disponibile.

Avocatul Poporului s-a autosesizat după anunțul lui Arafat privind suspendarea internărilor
Avocatul Poporului s-a autosesizat după anunțul lui Arafat privind suspendarea internărilor

Avocatul Poporului a transmis într-un comunicat că s-a autosesizat din oficiu după ce șeful DSU Raed Arafat a anunțat suspendarea internărilor pentru intervenţiile chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigații care nu reprezintă urgențe.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.