Analizele ADN au confirmat că trupul găsit pe câmp este al lui Sebastian Corbei, băiatul dispărut în ianuarie

Copilul din Arad care a dispărut

Cadavrul găsit în data de 3 aprilie pe un câmp între localităţile arădene Mişca şi Vânători din judeţul Arad este al lui Sebastian Corbei, băiatul de 7 ani care a fost dat dispărut de acasă în luna ianuarie.

Acesta nu ar fi avut o moarte violentă şi ar fi încercat să se adăpostească într-un boschet de pe câmp.

Analizele ADN arată că trupul găsit la începutul lunii aprilie este al lui Sebastian Corbei. Urmează să primim şi raportul complet. Ancheta este încă în desfăşurare”, a declarat pentru News.ro procurorul Ciprian Olivian Puf de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş - judeţul Arad.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, băiatul de 7 ani nu ar fi avut o moarte violentă. Acesta nu ar fi plecat de la stână cu doar o oră înainte de momentul anunţului dispariţiei, ci mult mai devreme, iar moartea acestuia ar fi intervenit înainte ca poliţiştii să înceapă căutările. Băiatul s-ar fi rătăcit în drum spre casă din cauza ceţii şi ar fi încercat să se adăpostească într-un boschet de pe câmp, însă ar fi decedat din cauza condiţiilor meteorologice.

Cadavrul băiatului a fost găsit în data de 3 aprilie pe un câmp între localităţile arădene Mişca şi Vânători din judeţul Arad.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În 9 ianuarie, o femeie din localitatea Vânători a sunat la numărul de urgenţă 112 anunţând că fiul său de 7 ani, Sebastian Ionel Corbei, a plecat în cursul dimineţii, iar seara nu s-a mai întors acasă. Imediat s-au format echipe de căutare a băiatului, care plecase spre o sână.

Căutările băiatului au durat mai mult de două săptămâni, familia sa fiind convinsă că acesta ar fi fost răpit de persoane necunoscute.
Echipe de salvatori l-au căutat zilnic pe băiat, într-un perimetru ce depăşeşte 100 de kilometri pătraţi, însă fără niciun rezultat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trupul unui copil, găsit pe un câmp. Se bănuiește că ar fi Sebastian, băiatul din Arad dispărut la începutul anului
Trupul unui copil, găsit pe un câmp. Se bănuiește că ar fi Sebastian, băiatul din Arad dispărut la începutul anului

Trupul neînsuflețit al unui copil a fost găsit pe un câmp dintr-o localitate din Arad.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.