Administraţia Prezidenţială, reacție după respingerea proiectului de autonomie a Ţinutului Secuiesc

×
Codul embed a fost copiat

Administraţia Prezidenţială a transmis, miercuri seară, că preşedintele Klaus Iohannis a luat act de respingerea de către Senat a propunerii referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc.

Administraţia Prezidenţială transmite că fără intervenţia preşedintelui, nu s-a fi ajuns la respingerea de urgenţă a proiectului. Klaus Iohannis a transmis că astfel de propuneri legislative fac rău în primul rând comunităţii maghiare.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de hotărârea Senatului, în calitate de for decizional, referitoare la respingerea propunerii legislative privind Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc. În absenţa unei intervenţii ferme a Preşedintelui României, care să atragă atenţia asupra gravităţii acestui demers primejdios şi toxic pentru stabilitatea democraţiei româneşti, Senatul nu ar fi votat astăzi de urgenţă împotrivă, cu o largă majoritate, proiectul neconstituţional şi extrem de periculos, adoptat tacit în Camera Deputaţilor, cu complicitatea iresponsabilă a PSD”, a transmis, miercuri seară, Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că preşedintele României ”atrage atenţia că promovarea unor astfel de propuneri legislative face rău în primul rând comunităţii maghiare şi creează tensiuni artificiale în interiorul societăţii, care riscă să escaladeze”.

”Astfel de iniţiative legislative, care sfidează ordinea constituţională, nu ar trebui să se mai regăsească vreodată pe agenda Parlamentului României”, a mai transmis administraţia Prezidenţială.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Senatul s-a reunit în şedinţă de urgenţă, iar proiectul legislativ a fost respins miercuri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Senatul a respins prin vot controversatul proiect privind autonomia Ținutului Secuiesc
Senatul a respins prin vot controversatul proiect privind autonomia Ținutului Secuiesc

Senatul a respins miercuri cu majoritate de voturi legea privind autonomia Ținutului Secuiesc, adoptată anterior tacit de Camera Deputaților.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.