Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", prima reacție după ce zeci de studenți au primit mâncare stricată

mâncare stricată

Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" a anunţat, sâmbătă, că nu s-a mai semnalat nicio altă solicitare de asistenţă medicală sau alte cazuri de îmbolnăviri în rândul studenţilor.

Câteva zeci de studenţi de la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate după ce, marţi seara, au acuzat stări de rău, dureri abdominale însoţite de stări de vomă.

În urma acestui incident, niciun student nu a fost internat, celor afectaţi recomandându-li-se tratament medical de specialitate.

"Ca urmare a instituirii serviciului medical de permanenţă, monitorizarea stării de sănătate a studenţilor a fost efectuată printr-o conduită proactivă de către medicii aflaţi noaptea trecută în serviciul de tură. Comisia de medici din cadrul Direcţiei Medicale a MAI continuă verificările începute pentru stabilirea tuturor cauzelor care au condus la această situaţie regretabilă. De menţionat este faptul că nu s-a mai semnalat nicio altă solicitare de asistenţă medicală sau alte cazuri de îmbolnăviri în rândul studenţilor", se precizează într-un comunicat al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", transmis sâmbătă Agerpres.

Potrivit sursei citate, în continuare se monitorizează îndeaproape respectarea tuturor normelor de depozitare, de manipulare, de preparare şi servire a alimentelor, precum şi calitatea şi conformitatea produselor alimentare servite.

Citește și
ambulanta
Mai mulți elevi francezi și o profesoară, cazați la un hotel din Suceava, au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu privire la defecţiunea care a determinat inundarea, în noaptea de 17 spre 18 noiembrie a unei zone dintr-un cămin studenţesc, Academia informează că aceasta s-a produs din "culpa exclusivă" a constructorului care, sesizat fiind, a intervenit de urgenţă şi a efectuat reparaţiile cu suportarea integrală a costurilor.

"Referitor la activităţile de reabilitare şi modernizare a campusului universitar, aflate în desfăşurare, dorim să informăm opinia publică despre eforturile necontenite pe care întreg personalul şi studenţii Academiei de Poliţie le întreprind în vederea alinierii instituţiei noastre, în viitorul apropiat, la standarde europene", se menţionează în comunicat. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Peste 60 de studenți de la Academia de Poliție au făcut enterocolită după ce ar fi primit mâncare stricată
Peste 60 de studenți de la Academia de Poliție au făcut enterocolită după ce ar fi primit mâncare stricată

Peste 60 de studenți ai Academiei de Poliție din București au făcut enterocolită, iar unii au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară, după ce, marți, ar fi primit la cantină mâncare stricată.

Mai mulți elevi francezi și o profesoară, cazați la un hotel din Suceava, au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară
Mai mulți elevi francezi și o profesoară, cazați la un hotel din Suceava, au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară

19 elevi din Franța și o profesoară au ajuns la spital miercuri noapte, în Suceava, după ce au făcut toxiinfecție alimentară. Grupul venise în România în cadrul unui proiect Erasmus și miercuri ar fi mâncat în trei localuri din oraș.

Zeci de personae din Alba au ajuns la spital cu toxiinfecţie după ce au mâncat la nunţi
Zeci de personae din Alba au ajuns la spital cu toxiinfecţie după ce au mâncat la nunţi

Douăzeci şi una de persoane care au participat la două nunţi – una în comuna Ocoliş, cealaltă în Alba Iulia – au ajuns la spitale, sâmbătă, acuzând simptome specifice toxiinfecţiei alimentare.

Nouă copii aflați în tabără în Bran au ajuns la spital cu toxiinfecție. Un hotel și o firmă de catering au fost închise
Nouă copii aflați în tabără în Bran au ajuns la spital cu toxiinfecție. Un hotel și o firmă de catering au fost închise

Un hotel din Bran a fost închis de autoritățile sanitare, după ce mai mulți copii veniți aici în tabară au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară. Este al doilea incident de acest fel petrecut aici în ultima lună.

36 de copii aflați în tabără la Lacu Roșu prezintă simptome de toxiinfecție alimentară. DSP a deschis o anchetă
36 de copii aflați în tabără la Lacu Roșu prezintă simptome de toxiinfecție alimentară. DSP a deschis o anchetă

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Harghita a deschis o anchetă, după ce au apărut suspiciuni de toxiinfecţie alimentară la mai mulţi copii veniţi într-o tabără privată şi cazaţi la o pensiune din staţiunea Lacu Roşu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.