A mutat un sac în subsolul blocului, din care a început să curgă un lichid care s-a transformat în biluțe. Reacția bărbatului

×
Codul embed a fost copiat

S-a dat alarma, luni seară, în Câmpulung Muscel din județul Argeș. Un locatar care a mers în uscătoria blocului să facă ordine, a mutat un sac, iar din el a curs un lichid ce părea a fi mercur.

Speriat, omul a sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns pompierii, poliția, ofițerii de la arme și muniții, dar și inspectorii de mediu.

Persoana care a lăsat substanța periculoasă în încăpere se va alege cu dosar penal.

Locatarul voia să organizeze lucrurile depozitate în uscătoria blocului, ca să facă mai mult spațiu. A mutat un sac, iar din el a curs un lichid care, la început, i s-a părut a fi aurolac sau vopsea. Când a călcat, din greșeală, în substanță a văzut că se transformă în biluțe care se împrăștie, exact ca mercurul. Panicat, a sunat la 112.

Locatar: „Am văzut niște pete. Am dat cu piciorul, am zis că e vopsea și am văzut că se întinde și după aceea am chemat vecinii.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Polițiștii au evacuat, rapid, pe toată lumea din locul în care au fost descoperite două recipiente de câte un litru cu mercur. Pompierii și inspectorii de la gardă de mediu au fost chemați să strângă în siguranță toată substanță periculoasă.

lt. col. Mircea Mardare, comandant ISU Câmpulung: „Împreună cu colegii de la poliție am pătruns în zonă. Se colectează două pete de aproximativ cinci cm. Continuăm acțiunea până la finalizare.”

Elena Lasconi, primar Câmpulung Muscel: „Ferească Dumnezeu să fi intrat un copil, că sunt două biciclete acolo și să fi călcat în mercurul acela sau sunt scenarii și mai grele. Eu zic că ne iubește Dumnezeu, mercurul este cea mai puternică otravă și e o cantitate absolut uriașă.”

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru trafic de substanțe sau produse toxice și urmează să stabilească al cui era mercurul și la ce urma să îl folosească.

Inhalarea vaporilor de mercur este foarte periculoasă și poate dăuna întregului organism și mai ales sistemului nervos.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.