18.000 de candele, aprinse în cimitirele din Râmnicu Vâlcea în noaptea de Înviere

18.000 de candele, aprinse în cimitirele din Râmnicu Vâlcea în noaptea de Înviere - 4
Facebook.com

Aproape 18.000 de candele au fost aprinse în cimitirele din Râmnicu Vâlcea, astfel ca la fiecare mormânt să se afle o lumină aprinsă în noaptea de Înviere.

Inițiativa a fost a primarului Mircia Gutău, iar candelele au fost aprinse și puse la fiecare mormânt de angajații Piețe Prest și voluntari ai parohiilor, conform News.ro.

„Am avut ideea de a aduce o alinare în sufletele celor care nu vor putea face un astfel de gest”, a spus Primarul Mircia Gutău.

„Aşa cum am promis, lumină la toate locurile de veci din cimitirele Râmnicului în noaptea de Înviere”, a scris Mircia Gutău pe Facebook, alături de mai multe fotografii din cimitirele luminate.

Mai multe imagini în galeria foto de mai jos

Citește și
Nelu Tătaru
Ministrul Sănătății, despre Covid-19: ”Va fi o creştere. Vom avea şi un număr de decese”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Primarul a explicat că a vrut să aducă o alinare celor care nu se pot duce personal în cimitir pentru a aprinde o lumânare la mormintele celor dragi.

„În condiţiile în care restricţiile de acces în cimitire sunt în vigoare şi în virtutea tradiţiei creştin-ortodocşilor de a aprinde în noaptea de Înviere o lumânare la mormintele celor dispăruţi, am avut ideea de a aduce o alinare în sufletele celor care nu vor putea face un astfel de gest. Ca urmare, am achiziţionat din fonduri proprii aproape 18.000 de candele”, a precizat primarul din Râmnicu Vâlcea.

Biroul de presă al Primăriei a transmis că au fost aprinse candele la toate mormintele din cele 11 cimitire de pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea.

Acţiunea a fost derulată de salariaţii Pieţe Prest SA – în cele două mari cimitire publice ale municipiului, ”Cetăţuia” şi ”Sfântul Ioan”, administrate de această societate – şi de către voluntari ai parohiilor ce gestionează cimitirele parohiale.

Iniţiativa primarului Mircia Gutău a primit binecuvântarea ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Petrecere cu manele în cimitir și pe stradă, în noaptea de Înviere: „Ce coronavirus, bă?!”
Petrecere cu manele în cimitir și pe stradă, în noaptea de Înviere: „Ce coronavirus, bă?!”

Mai multe persoane din localitatea Vizureşti care transmiteau, în noaptea de sâmbătă spre duminică, live pe Facebook de la o petrecere care a avut loc în cimitir și pe stradă au fost amendate de poliţişti, informează IPJ Dâmboviţa.

Ministrul Sănătății, despre Covid-19: ”Va fi o creştere. Vom avea şi un număr de decese”
Ministrul Sănătății, despre Covid-19: ”Va fi o creştere. Vom avea şi un număr de decese”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că noaptea de Înviere a fost ”liniştită”, iar majoritatea românilor au înţeles mesajul de a rămâne acasă în izolare.

Urări de Paște 2020. Cele mai frumoase mesaje pentru cei dragi
Urări de Paște 2020. Cele mai frumoase mesaje pentru cei dragi

Mesaje de Paște 2020. Învierea Domnului aduce bucurie și lumină în sufletele tuturor. Știrile ProTV au pregătit o listă cu cele mai frumoase mesaje de Paște pe care le puteți transmite celor dragi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.