Un şofer a intrat intenţionat într-un TIR, pe centură. Ce s-a găsit lângă trupul său

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 29 de ani a murit miercuri seară într-un accident tragic pe centura Bucureşti, în zona Berceni. Cel mai probabil, spun martorii, bărbatul a vrut să îşi ia viaţa şi a intrat cu viteza într-un TIR aflat pe sensul opus de mers.

Şoferul TIR-ului povesteşte că victima, care se afla pe sensul opus de mers al centurii, a intrat dintr-o dată pe contrasens şi l-a izbit violent. "Am văzut când a venit, am oprit pe loc şi a intrat direct în mine. Avea cel cel puţin 150 km/h"

Cei care au fost martori la întreaga scenă au sunat imediat la 112. Din păcate însă, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa şoferului în vârstă de 29 de ani, care a murit pe loc.

Pompierii s-au chinuit câteva zeci de minute să scoată dintre fiarele contorsionate ale maşinii trupul victimei. Imediat după ce a fost extras bărbatul, poliţiştii au găsit în autoturism mai multe sticle de alcool și două telefoane mobile.

"A vrut să se omoare. Aşa am înţeles. A zis mătuşa lui că ar fi într-o depresie". Din cauza accidentului circulaţia a fost blocată în zona mai bine de două ore.

Citește și
accident autocar
Accident cu un autocar plin cu pasageri în Timiș. O persoană a murit, cinci sunt rănite
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Microbuz plin cu muncitori care se întorceau acasă, spulberat de o mașină, la Călinești
Microbuz plin cu muncitori care se întorceau acasă, spulberat de o mașină, la Călinești

Un microbuz plin cu pasageri a fost lovit puternic de o mașină în Călinești, Prahova. Șoferul mașinii a intrat in intersectie fără să respecte semnul de oprire, potrivit martorilor, și a intrat in microbuzul plin cu muncitori care mergeau acasă.

Accident cu un autocar plin cu pasageri în Timiș. O persoană a murit, cinci sunt rănite
Accident cu un autocar plin cu pasageri în Timiș. O persoană a murit, cinci sunt rănite

O persoană a decedat, iar cinci au fost rănite uşor, în urma unui accident în care au fost implicate un autocar cu pasageri şi un autoturism, pe DN 68A - Sudriaş, judeţul Timişoara.

Incident înfiorător. Un bătrân care se odihnea pe o bancă, rănit grav de un motociclist
Incident înfiorător. Un bătrân care se odihnea pe o bancă, rănit grav de un motociclist

Incident înfiorător într-un parc din Baia Mare. Un bărbat de 75 de ani, care se odihnea pe o bancă, a fost rănit grav de un motociclist care fugea de poliție.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.