O femeie din Cluj a avut o relaţie de durată cu un băiat de 12 ani. Pedeapsa primită

masina politie

O femeie din localitatea clujeană Aiton a fost condamnată de Curtea de Apel Cluj la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, sub acuzaţia că a întreţinut relaţii sexuale cu un minor de 12 ani.

"Admite apelul declarat de inculpata MMM împotriva sentinţei penale nr. 118/20 martie 2019 pronunţată de Judecătoria Turda. Reduce pedeapsa aplicată inculpatei MMM pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare şi dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare. Instanţa stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni şi obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa", se arată în sentinţa Curţii de Apel.

Decizia Curţii de Apel este definitivă.

Femeia de 39 de ani a fost reţinută de poliţişti în iulie 2018 pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un minor în vârstă de 12 ani.

Relația celor doi ar fi durat între patru și cinci luni.

Citește și
Pedofil
Copil de 9 ani, violat în repetate rânduri de o rudă, într-un sat din Dâmboviţa
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Se pare că există elemente care să conducă la concluzia că fapta s-a petrecut, atâta vreme cât procurorul a dispus controlul judiciar. Ea nu recunoaşte însă. Copilul avea 11 ani la momentul producerii faptei, acum are 12 ani. S-a întâmplat în mod repetat în decurs de 4-5 luni. Poliţiştii de la Postul de poliţie Aiton au aflat cumva de informaţii, s-au autosesizat şi au declanşat cercetările”, a declarat, Traian Morar.

Conform Ziar de Cluj, care citează surse apropiate anchetei, băiatul a povestit unui psiholog despre întâlnirile cu femeia, care este sociolog şi lucrează la un centru din Cluj Napoca.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Eliberarea condiționată ar putea fi interzisă pentru criminali și violatori. Cazul brăileanului Augustel
Eliberarea condiționată ar putea fi interzisă pentru criminali și violatori. Cazul brăileanului Augustel

Un pedofil eliberat din închisoare mai devreme decât îi era pedeapsa dată de judecător a încercat să agreseze sexual un băiat de 8 ani.

Copil de 9 ani, violat în repetate rânduri de o rudă, într-un sat din Dâmboviţa
Copil de 9 ani, violat în repetate rânduri de o rudă, într-un sat din Dâmboviţa

Caz şocant în comuna dâmboviţeană Dragomireşti.

Mărturia șocantă a unui pedofil. A recunoscut ce a făcut la microunde, dar apoi a murit
Mărturia șocantă a unui pedofil. A recunoscut ce a făcut la microunde, dar apoi a murit

Un pedofil suspectat de canibalism a murit în timp ce își aștepta sentința de la un tribunal din Rusia.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.