Metoda „pilula prin poștă”. O mamă a făcut închisoare pentru că a avortat la 8 luni de sarcină, cu pastile ilegale

Gravida
Shutterstock

O mamă care a ispășit o pedeapsă în închisoare pentru că a avortat la aproximativ 8 luni de sarcină a fost acum eliberată.

 

Carla Foster este mama a trei copii și a fost condamnată la închisoare pentru că a avortat în timp ce avea o sarcină aproape de termen.

Ea a recunsocut că a cumpărat ilegal pastile de pe internet care să-i provoace avortul. La momentul comiterii faptei, femeia avea între 32 și 34 de săptămâni de sarcină, adică aproximativ 8 luni.

Judecătorii Curții de Apel au precizat că femeia în vârstă de 45 de ani poate fi eliberată din închisoare, conform Mirror

Magistrații au fost informați că închisoarea în care femeia a petrecut 35 de zile a refuzat să îi permită deținutei orice formă de comunicare cu cei trei copii ai săi. Unul dintre ei suferă de autism.

Citește și
Al Pacino
Al Pacino a cerut test de paternitate când a aflat că iubita sa de 29 de ani este gravidă. Care a fost rezultatul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Avocatul ei a declarat că femeia i-a informat „de bunăvoie” pe polițiști cu privire la infracțiunea pe care a comis-o.

„Dacă nu ar fi făcut acest lucru, este foarte puțin probabil că ar fi fost vreodată urmărită penal", a spus avocatul.

„Acuzarea susține că ea a provocat ilegal avortul copilului pe care îl purta, luând medicamente abortive pe care le obținuse prin furnizarea de detalii false unui serviciu de sarcină. Ea a făcut acest lucru într-un moment în care știa că sarcina ei depășise săptămâna 24. Limita legală este de 24 de săptămâni. Lily avea între 32 și 34 de săptămâni în momentul avortului. Administrarea medicamentelor a fost un act deliberat. Intenția ei a fost de a obține un avort", a precizat procurorul de caz.

Instanța a notat că femeia a participat la un program numit „pilule prin poștă”, care a început în timpul pandemiei. Prin intermediul acestui program erau furnizate medicamente pentru femeile gravide care voiau să avorteze.

Gravidele aveau o consultație la distanță, după care primeau pachetul de medicamente pentru a avorta. Pastilele erau furnizate femeilor care erau însărcinate în 10 săptămâni.

Carla Foster ar fi mințit și a spus că are mai puține săptămâni de sarcină decât avea în realitate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tânără gravidă, lovită în plin pe o trecerea de pietoni din București de un bătrân. ”Vă rog să plecați imediat!”
Tânără gravidă, lovită în plin pe o trecerea de pietoni din București de un bătrân. ”Vă rog să plecați imediat!”

O femeie de 30 de ani, gravidă în zece săptămâni, a fost izbită în plin pe o trecere de pietoni. Accidentul înfiorător s-a petrecut în Capitală.

Al Pacino a cerut test de paternitate când a aflat că iubita sa de 29 de ani este gravidă. Care a fost rezultatul
Al Pacino a cerut test de paternitate când a aflat că iubita sa de 29 de ani este gravidă. Care a fost rezultatul

Al Pacino, în vârstă de 83 de ani, ar fi cerut un test de paternitate după ce a aflat că iubita sa este însărcinată, fiind convins că el nu ar avut cum să o lase gravidă, potrivit TMZ.

O tânără
O tânără "virgină" de 19 ani susține că a fost lăsată gravidă de un „spirit rău”

O fată de 19 ani din Columbia susține că a rămas gravidă deși nu a întreținut relații sexuale și că un „spirit rău” este responsabil, conform Milenio.com.

Cum s-a produs accidentul cu 7 victime din județul Iași. Una dintre mașini a ricoșat în curtea unui localnic
Cum s-a produs accidentul cu 7 victime din județul Iași. Una dintre mașini a ricoșat în curtea unui localnic

Șapte oameni au fost la un pas de tragedie în județul Iași. Mașinile în care erau s-au ciocnit, iar una dintre ele s-a oprit tocmai în curtea unui localnic. Trei oameni, printre care o gravidă și o fetiță de șapte ani, au ajuns la spital.

Răsturnare de situație. Gravida din Neamț a născut acasă, pe cale naturală. Bebelușul este în stare bună
Răsturnare de situație. Gravida din Neamț a născut acasă, pe cale naturală. Bebelușul este în stare bună

O gravidă în vârstă de 32 de ani, din Târgu-Neamţ, a născut la domiciliu asistată de soţ, cei doi fiind asistenţi medicali. Potrivit DSP Neamț femeia a născut pe cale naturală.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.