Femeie salvată de nepoțică, după ce un recidivist a vrut să o violeze

×
Codul embed a fost copiat

O femeie de 59 de ani din judeţul Bacău a trecut prin clipe de groază, când un vecin s-a năpustit asupra sa, în propria curte.

Bărbatul a tras-o cu forţa în casă şi a vrut să o violeze. În timp ce victima se lupta cu agresorul, o nepoată a femeii a ieşit afară şi a început să ţipe. Individul s-a speriat şi a fugit, nu înainte de a lua toţi banii din casă. Este vorba despre un fost puşcăriaş, care a ajuns acum din nou după gratii.

Înainte de agresiune, individul de 33 de ani a băut cu un amic, chiar lângă casa femeii. Apoi, când a văzut-o pe aceasta în curte, a încercat să o imobilizeze şi să o violeze.

Victimă: "S-a urcat pe mine, mi-a rupt capotul. Nu mai ştiam ce să fac ca să îl dau jos de pe mine".
Reporter: "Cum aţi scăpat?"
Victimă: "Am reuşit prin asta mică. S-a trezit şi a început să ţipe tare, iar lui i-a fost frică că trece cineva pe drum şi a fugit, dar mi-a luat banii"

 

Citește și
Caracal Gheorghe Dinca
Şeful Parchetului Judecătoriei Caracal a fost audiat. La ieşire a fugit de ziarişti
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu câteva minute înainte de agresiune, fiul victimei plecase de acasă. Tot lui i-a cerut femeia ajutorul după atac.

Fiul victimei: "A venit fugind să vin repede că a sărit peste ea unul în casă. Am fugit repede dar nu l-am găsit, că dacă îl găseam se întâmplă poate mai rău. Am rămas acasă şi am sunat la 112 să vină criminaliştii. E un violator şi a mai omorât şi oameni. Nu a stat acasă câtă puşcărie a făcut".

Suspectul a furat din casa femeii 100 de lei. Victima a reuşit să dea apoi detalii suficiente poliţiştilor şi aceştia l-au reţinut pe recidivist. Individul a mai fost închis pentru omor şi furturi. A ieşit din puşcărie anul trecut.

Cătălina Păduraru, IJP Bacău: "Poliţiştii au identificat şi reţinut un bărbat de 33 de ani bănuit de comiterea infracţiunilor de tentativa de viol violare de domiciliu şi tâlhărie. Acesta urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă".

Bărbatul a ajuns joi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un pedofil a scăpat de închisoare după ce instanței i s-a făcut milă de el
Un pedofil a scăpat de închisoare după ce instanței i s-a făcut milă de el

Un pedofil care a curtat patru eleve prin intermediul rețelelor sociale a scăpat de închisoare după ce instanța a stabilit că detenția ar fi prea dură pentru el.

Şeful Parchetului Judecătoriei Caracal a fost audiat. La ieşire a fugit de ziarişti
Şeful Parchetului Judecătoriei Caracal a fost audiat. La ieşire a fugit de ziarişti

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, Cătălin Zăvoianu, a fost audiat joi, timp de mai multe ore, la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.