„În ziua în care l-am îngropat pe bunicul meu, a murit mama”. Povestea tragică a unui adolescent, la Visuri la Cheie

Zigmund și Dragoș Bucur

Sprijinul vine din familie. Părinții, bunicii sunt cei care ne formeză și au grijă să ne conducă pe drumul vieții.

Ei sunt stâlpii de care ne ținem atunci când facem pași în momentele importante. Ce facem, însă, atunci când ei se duc și ne trezim, dintr-o dată, fără susținere? Povestea unui adolescent care a trecut prin momente tragice, diseară, de la 21:30.

În această seară, la Visuri la cheie, îl vom cunoaște pe Zigmund, un băiat care a pierdut totul în viață, însă a reușit să nu se piardă pe sine. Într-o lună mama, tatăl și bunicul său s-au stins, iar el s-a trezit cu un viitor nesigur. „În ziua în care l-am îngropat pe bunicul meu, a murit mama. Mi s-a rupt sufletul atunci, nu știam ce să fac”, povestește băiatul.

După ce și-a pierdut mama și bunicul, Zigmund a ajuns să-l îngroape și pe tatăl lui. Fără putere, a rămas în cimitir, doborât de suferință. „Atunci a venit părintele la mine și mi-a zis: „Zigmund, în cimitir răman doar morții, tu vii cu mine””. Părintele a fost atunci salvarea lui: „Am sunat-o pe doamna (preoteasă) și i-am spus: altădată îți aduceam un colac, un prosop, acum o să-ți aduc un copil. Nu are unde merge, o să vină la noi. Așa am simțit atunci.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
echipa Visuri la Cheie, părintele, Zigmund

Deși acum stă în casa parohială, visul lui Zigmund este să trăiască într-o zi, din nou, în apartamentul lui care se află, însă, într-o stare avansată de degradare. Echipa Visuri la cheie îi vine în ajutor pentru a-i reda speranța într-un viitor mai bun, alături de familia pe care și-o va face. „Aparamentul ăsta ne-a pus capac, este o încercare pentru noi”, va spune Cristina Joia.

Întreaga poveste emoționată și provocările unei renovări care păstrează o durere imensă, diseară, de la 21:30, la Visuri la cheie. Emisiunea este disponibilă, în avans, pe VOYO.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.