„Fiecare își dorește să câștige.” În această seară, începe cea de-a doua săptămână a show-ului Survivor All Stars

Survivor All Stars

După o primă săptămână în care au înțeles cât de dificil este acest sezon, cei 19 concurenți rămași în provocarea Survivor All Stars se pregătesc să o ia de la capăt.

Noi probe, surprize la care nici nu se așteaptă și discuții din ce în ce mai aprinse. Miza crește cu fiecare zi petrecută în show, iar dorința de a câștiga totul pentru a-și ușura traiul în junglă clocotește. De la 21:30, revine sezonul suprem la PRO TV și pe VOYO!

În primele zile, Faimoșii au reușit să câștige doar primul joc, cel pentru foc, însă ceea ce a urmat a fost o serie nefastă care i-a făcut să rămână și fără un membru în trib.

„M-am bucurat foarte mult că am câștigat, mi-am dorit chestia asta. Simt că mi-am câștigat locul aici”, va spune Roxana Nemeș în urma duelului dus la capăt la finalul ediției trecute.

Chiar dacă lucrurile nu au mers cum își doreau, Elena Ionescu va recunoaște că în tribul roșu încă există o stare de spirit pozitivă: „ne-am trezit cu un vibe bun, cred că suntem motivați”. Prima șansă să demonstreze că pot mai mult, o vor avea chiar în această seară, când vor reveni pe teren pentru jocul de provizii.

Citește și
survivor
Prima ediție Survivor All Stars a fost lider absolut de audiență. Show-ul continuă astăzi cu jocul de imunitate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tot diseară, noi concurenți își vor face intrarea în show.

„Momentan suntem prieteni. Dar fiecare își dorește să câștige, să fie cel mai bun”, va declara unul dintre aceștia, în timp ce una dintre fete va mărturisi ce așteptări are: „sper să fim adversari doar pe traseu, în rest să fim oameni”.

Cum își vor petrece prima noapte în competiție, dar și ce vor spune ceilalți coechipieri când îi vor descoperi, aflăm în doar câteva ore.

Nu ratați un nou episod din cel mai puternic sezon, Survivor All Stars, de la ora 21:30, în același timp, la PRO TV și pe VOYO.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima eliminare la Survivor All Stars, la finalul unei ediții lider absolut de audiență. Cine a părăsit competiția
Prima eliminare la Survivor All Stars, la finalul unei ediții lider absolut de audiență. Cine a părăsit competiția

O primă săptămână cu multe emoții, provocări și probe din ce în ce mai dificile. Survivor All Stars le-a adus deja concurenților dovada că este sezonul suprem și că trebuie să se aștepte la surprize la fiecare pas.

 

Prima ediție Survivor All Stars a fost lider absolut de audiență. Show-ul continuă astăzi cu jocul de imunitate
Prima ediție Survivor All Stars a fost lider absolut de audiență. Show-ul continuă astăzi cu jocul de imunitate

Prima ediție Survivor All Stars a fost lider absolut de audiență! Show-ul continuă astăzi cu jocul de imunitate  

Astăzi, de la 21:30, începe Survivor All Stars: ”un nou sezon, reguli noi, iar acest sezon are o mulțime de surprize”
Astăzi, de la 21:30, începe Survivor All Stars: ”un nou sezon, reguli noi, iar acest sezon are o mulțime de surprize”

Cel mai așteptat moment al începutului de an este tot mai aproape: în doar câteva ore, la PRO TV și pe VOYO începe sezonul suprem – Survivor All Stars!

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.