Tudor Chirilă, diseară, la Vocea României: „A venit momentul ăla în care Irina Rimes are o pledoarie pentru mine”

vocea

Diseară, de la 20:30, antrenorii Vocea României, sezonul 10, sunt gata să transforme viitorul unor oameni printr-o apăsare de buton!

Cine va urca pe scenă, câte scaune se vor întoarce, ce lupte se vor da și ce strategii vor folosi antrenorii să câștige vocile dorite în echipele lor, aflăm în doar câteva ore.

Mi-ar plăcea să nu intervin, mi-ar plăcea să văd „o bătaie” între fete”, va spune Smiley după ce Irina se va întoarce la unul dintre concurenți alături de el și Theo. Cele două antrenoare vor urca pe scenă unde se vor duela în versuri pentru a-l convinge pe concurent să aleagă. „Nu te lăsa amăgit de felul frumos în care au cântat aceste fete. Gândește-te la antrenorul potrivit pentru tine”, va spune Tudor Chirilă.

O altă „bătălie” va fi între Tudor Chirilă și Denis The Motans. Cei doi se vor întoarce pentru una dintre concurente, iar antrenorii care nu au apăsat butonul, vor încerca să-i susțină. Sper surprinderea lui Denis, Irina va spune: „După ce am ascultat discursurile simt, și sper, că te vei duce la Tudor. Să nu o iei în nume de rău, Denis”. Răspunsul lui Tudor nu va întârzia să apară: „A venit momentul ăla în care Irina Rimes are o pledoarie pentru mine. Mă gândesc.. undeva greșesc?!”.

Citește și
vocea romaniei
Vocea României a fost lider absolut de audiență: „Acest format este unul dintre cele mai reușite din lume”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un alt concurent, care va întoarce toate scaunele, o va face pe Irina Rimes să acțiuneze imediat și le va lua șansa lui Smiley și Theo de a se lupta pentru el. „Motivul pentru care m-a blocat Irina este pentru că am câștigat Vocea României cu o voce care sună ca a ta. Momentul tău a fost spectaculos, mi-aș fi dorit să te am în echipă și să lucrez cu tine, dar, din păcate, sunt blocat”, va spune Smiley.

Pentru cine va face Tudor Chirilă versuri pe loc, alături de ce concurent vor cânta Irina și Denis, dar și care vor fi cele mai bune momente de pe scenă, aflăm diseară, de la 20:30, la Vocea României. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vocea României 2022, sezonul 10. Noi voci extraordinare și povești emoționante pe scena celui mai tare show de talente
Vocea României 2022, sezonul 10. Noi voci extraordinare și povești emoționante pe scena celui mai tare show de talente

Sezonul 10 din Vocea României a început pe 9 septembrie 2022 la PRO TV și în avans cu o săptămână pe VOYO. Show-ul fenomen a revenit după o pauză de doi ani.

Vocea României a fost lider absolut de audiență: „Acest format este unul dintre cele mai reușite din lume”
Vocea României a fost lider absolut de audiență: „Acest format este unul dintre cele mai reușite din lume”

Vocea României a revenit vineri seara! Pavel Bartoș abia aștepta să spună, din nou: „Să fie VOCE!”, iar antrenorii au fost nerăbdători să-și ocupe scaunele și să apese butonul pentru vocile care fac scena să vibreze.

The Motans a rămas impresionat de vocea unei concurente: O duc cât mai departe în acest concurs
The Motans a rămas impresionat de vocea unei concurente: O duc cât mai departe în acest concurs

Moment inedit la Vocea României 2022, sezonul 10. The Motans a rămas impresionat de timbrul vocal al unei concurente și a promis că va încerca să o ducă cât mai departe în concurs.  

A reușit să întoarcă patru scaune la Vocea României 2022, sezonul 10! Smiley a rămas impresionat: „Sunteți fantastică!”
A reușit să întoarcă patru scaune la Vocea României 2022, sezonul 10! Smiley a rămas impresionat: „Sunteți fantastică!”

Dana Borteanu este concurenta care a reușit în prima ediția a sezonului 10 Vocea României să întoarcă patru scaune.  

Trăiește toată emoția în noul sezon Vocea României! „Prin muzică s-au liniștit războaie, s-au început povești de dragoste”
Trăiește toată emoția în noul sezon Vocea României! „Prin muzică s-au liniștit războaie, s-au început povești de dragoste”

Vocea României începe diseară, de la 20:30! Scaun dublu, noi antrenori și o nouă regulă a concursului sunt o parte din componentele sezonului 10.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.