O nouă seară de speranță și optimism la Visuri la cheie: „Iubire e cuvântul la care ne raportăm”

visuri la cheie
Pro TV

Ce faci când ești puterea familiei, cel care duce în spate toate greutățile din casă și deodată cazi la pământ?

Simți că totul e pierdut sau fix cei pe care i-ai susținut mereu au acum capacitatea de a te ajuta? În doar câteva ore, autocarul Visuri la cheie va ajunge la Ciocănești pentru o nouă ediție care va scoate la lumină exemple pozitive și oameni care nu știu ce înseamnă să lași viața să te doboare, de la 21:30, pe PRO TV!

Nicu și Ligia Andronache, dar și cei doi copii ai lor locuiesc într-o extensie a casei în care trăiesc părinții. ”M-am chinuit singur, nu m-a ajutat nimeni, decât soția și cu mama. Tata e paralizat de cinci ani. Mă durea ceafa, nu mai vedeam bine. M-am dus la spital”, va povesti Nicu. Acolo a aflat că totul este mai grav decât se aștepta: nu-i mai funcționau rinichii și avea nevoie de dializă. ”Mă trezeam, jeleam și plângeam. A fost un băiat foarte puternic, muncitor. Nu stătea o clipă”, își amintește mama lui Nicu, Florica.

Tocmai pentru că știa cât este de puternic copilul ei, a luat o decizie radicală: i-a donat un rinichi. ”Nu te mai gândești, trebuie să îi dai o șansă la viață. Îi dădeam pe amândoi, doar să fie el bine”, spune femeia. De altfel, Oana Boghiu, arhitecta emisiunii va empatiza imediat cu povestea: ”sunt mamă și sunt convinsă că dacă fetița mea are nevoie, nu văd de ce nu ai face asta. Nu poate să se ducă înaintea ta”.

Chiar dacă sănătatea lui este pe drumul cel bun, problemele din casă au rămas la fel de mari deoarece nu a putut duce la capăt proiectul de care se apucase. ”Îmi doresc ca tata să nu mai doarmă pe jos, dar pentru asta, trebuie să terminăm casa”, va spune cu ochii în lacrimi unul dintre copii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acest vis le va fi îndeplinit în doar câteva ore! După ce va vedea unde trăiesc și-i va cunoaște, Alex Gavrilescu va spune că ”iubire e cuvântul la care ne raportăm când nu putem să ne explicăm lucruri”. Așa că el îi va asigura că alături de colegi va oferi toată puterea lor interioară pentru a duce la capăt o casă complet funcțională și amenajată conform visurilor fiecărui membru.

Dragoș, Bucur, Cristina Joia, Alex Gavrilescu și Oana Boghiu formează echipa care va aduce speranță în această seară. Nu vor fi singuri, o cunoscută artistă le va sări în ajutor pentru o surpriză de neuitat. Nu ratați, de la 21:30, cel de-al cincilea episod din sezonul 10 pe PRO TV! Ediția poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.

Visuri la cheie – Crede în oameni!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.