Ce vedetă şi-a scos masca în prima ediţie Masked Singer România. Cine era "extraterestrul"

Ce vedeta şi-a scos masca în prima ediţie Masked Singer România. Cine era
Pro TV

Aseară, la Masked Singer România, prima vedetă s-a demascat.

După duelurile dintre Vulpoi și Panda, Tigru și Unicorn, Extraterestrul și Îngerul, publicul și cei patru detectivi au hotărât că Extraterestrul este cel care trebuie să părăsească show-ul și să-și scoată masca în fața tuturor.

O mulțime de momente incendiare și o sumedenie de indicii au oferit aseară cele 6 măști care au urcat pe scena Masked Singer România. Sandra Izbașa, dubla campioană olimpică, a fost cea care și-a ascuns identitatea sub masca Extraterestrului și a mărturisit că pentru ea această experiență a fost memorabilă.

”Avantajul acestei emisiuni este că poți să te desfășori cum vrei tu sub mască. E o experiență care te trece prin toate stările: emoție, suspans, adrenalină. M-am simțit ca la Jocurile Olimpice. M-am străduit foarte mult pentru că știind că am mai filmat cu Horia și Codin, am încercat să fiu altfel față de cum sunt eu de obicei, ca să nu-și dea seama. Și când mi-am dat masca jos, au rămas interziși. Este cel mai bine păstrat secret din istoria televiziunii!”, a declarat sportiva.

Prima ediție Masked Singer România a fost lider incontestabil de audiență și a înregistrat 7.4 puncte de rating și 26.1% cotă de piață, în intervalul orar 20:27 – 22:33, în rândul publicului format din persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, din mediul urban, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 3.6 puncte de rating și 12.8% cotă de piață. La nivel național, peste 1.2 milioane de telespectatori au adunat indicii și au încercat să ghicească ce super vedete din România se ascund la Masked Singer România.

Citește și
Masked Singer România
Vulpoiul, Panda, Unicornul, Tigrul, Extraterestrul și Îngerul se duelează vineri seară, la Masked Singer România
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Săptămâna viitoare, alte 6 măști se vor duela, iar cea care va avea cel mai slab moment al serii va trebui să-și dezvăluie identitatea în fața tuturor. Cel mai spectaculos show TV al momentului este în fiecare vineri, de la ora 20:30, la PRO TV.

Masked Singer România – Cine se află în spatele măștii?

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Masked Singer România a început vineri seară, la PRO TV
Masked Singer România a început vineri seară, la PRO TV

Vineri, de la ora 20:30, a debutat cel mai secretos show de televiziune: Masked Singer România. 12 celebrități se vor întrece în cea mai așteptată competiție a planetei.

Vulpoiul, Panda, Unicornul, Tigrul, Extraterestrul și Îngerul se duelează vineri seară, la Masked Singer România
Vulpoiul, Panda, Unicornul, Tigrul, Extraterestrul și Îngerul se duelează vineri seară, la Masked Singer România

Vineri, de la ora 20:30, debutează cel mai secretos show de televiziune: Masked Singer România. 12 celebrități se vor întrece în cea mai așteptată competiție a planetei.

Cel mai bine păstrat secret din istoria televiziunii este aici! Masked Singer România, în curând, la PRO TV
Cel mai bine păstrat secret din istoria televiziunii este aici! Masked Singer România, în curând, la PRO TV

PRO TV a achiziționat licența de producție a celui mai spectaculos show de televiziune din lume: The Masked Singer.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.