Ce spun actorii din „Game of Thrones” despre ultimul sezon: „Va fi nebunie”

×
Codul embed a fost copiat

Actorii din „Game of Thrones" au stat de vorbă cu jurnaliştii, la premiera sezonului 8, care va fi, de altfel, şi ultimul. Au vorbit cu nostalgie despre personajele lor şi şi-au asigurat fanii că vor avea parte de răsturnări de situaţie spectaculoase.

În cei 8 ani de când a fost lansat, serialul cu milioane de fani a câştigat 47 de premii „Emmy''.

Premiera de gală s-a desfăşurat la faimoasa sala de concerte „Radio City Hall” din New York, iar zeci de fani au vrut să îşi vadă de aproape actorii preferaţi. Din decor nu a lipsit o replică a celebrului tron de fier.

Sophie Turner, actriţă: E un sentiment dulce-amar. Este foarte palpitant, pentru că intrăm într-un nou capitol al vieţilor noastre, însă este trist, pentru că acest capitol se încheie şi nu vom mai putea interpreta aceste personaje extraordinare.”

Pilou Asbaek, actor: Vor fi câteva episoade în sezonul 8, care vor fi extraordinare, o nebunie. Cele mai grozave văzute vreodată la televizor.”

Citește și
game of thrones trailer sezonul 8
Game of Thrones, sezonul 8: trailerul oficial a fost lansat de HBO. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Într-un serial care îşi „omoară" fără milă protagonişti, actorii recunosc că, de fiecare dată când primeau scenariul, principala lor curiozitate era dacă personajul lor supravieţuieşte sau nu.

Gwendoline Christie, actriţă:Mereu verificai, în primul rând, dacă mori. Însă sezonul ăsta nu am făcut-o. Am citit scenariul de la început la sfârşit.”

Serialul, care a câştigat până acum zeci de premii, îşi poate adăuga la palmares şi un titlu mai puţin dorit. Este producţia care a virusat cele mai multe calculatoare anul trecut, 21.000, potrivit unui studiu realizat de compania de securitate Kaspersky. Asta, pentru că utilizatorii au descărcat versiuni piratate. Primul şi ultimul episod din sezonul 7 sunt cele mai infectate cu programe de tip malware, spun specialiştii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Game of Thrones. Fanii serialului, înspăimântați după ce au văzut ultimul trailer. VIDEO
Game of Thrones. Fanii serialului, înspăimântați după ce au văzut ultimul trailer. VIDEO

Fanii Game of Thrones sunt convinși că personajele lor preferate din serial vor muri, după ce un trailer sinistru a ajuns în mediul online.

Game of Thrones, sezonul 8: trailerul oficial a fost lansat de HBO. VIDEO
Game of Thrones, sezonul 8: trailerul oficial a fost lansat de HBO. VIDEO

HBO a lansat primul trailer al celui de-al optulea sezon şi ultimul din "Game of Thrones", în care se pregăteşte bătălia finală pe care orice fan al serialului o aşteaptă, potrivit Variety.

A fost anunțată data oficială la care începe ultimul sezon „Game of Thrones”. VIDEO
A fost anunțată data oficială la care începe ultimul sezon „Game of Thrones”. VIDEO

Ultimul sezon din „Game of Thrones”/„Urzeala Tronurilor” începe pe 14 aprilie, au anunțat realizatorii popularului serial.

Secvențe VIDEO din noul sezon Game of Thrones cu regina Daenerys și Jon Snow
Secvențe VIDEO din noul sezon Game of Thrones cu regina Daenerys și Jon Snow

După un an și jumătate de așteptare, HBO a dat publicității primele imagini din sezonul 8 al serialului Game of Thrones.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.