(P) La House of Beauty Clinic, poți achita în mai multe tranșe serviciile stomatologice și dermato-estetice

House of Beauty Clinic

De acum, tratamentele stomatologice sau cele dermato-estetice sunt mai accesibile la House of Beauty Clinic.

Astfel, clinica vă oferă oportunitatea de a achita tratamentele în rate lunare cu ajutorul celor mai bune soluții financiare de pe piață. Poți beneficia de plata în rate, pe o perioadă stabilită de tine, pentru orice tratament stomatologic sau dermato-estetic realizat la House of Beauty Clinic, cu condiția să ai orice venit declarat pe teritoriul României.

Ibrahim Bahbahani, unul dintre fondatorii House of Beauty Clinic, ne mărturisește: “Noi când am înființat această clinică ne-am gândit să facem oamenii să zâmbească mai des. Tarifele clinicii noastre nu sunt nici cele mai scumpe, dar nici cele mai ieftine, însă suntem o clinică ce se respectă și lucrează cu cele mai calitative produse și branduri, iar acest aspect se poate observa din momentul în care un client ne trece prima dată pragul. În acest sens, am încercat să găsim o soluție și am venit pe piață cu varianta plăților în rate. Este foarte posibil să fim una dintre puținele clinici care să aibă atâtea contracte încheiate cu mai multe bănci pentru comoditatea și flexibilitatea pacientului de a alege cu cine ar vrea să colaboreze. Prin urmare, toate serviicile noastre se pot achita în rate. Iar pentru cine nu vrea să își bată capul cu aceste soluții de creditare și cu toate drumurile sau documentele, am găsit o soluție prin care clientul nu face niciun drum. Cu ajutorul celor de la TBI Bank, care este o instituție de creditare online și offline, vii la clinică, ți-am colectat câteva date cu aprobarea ta, iar în interval de câteva minute primeșți aprobarea creditului. Astfel totul devine mai ușor.”

Iată doar câteva dintre serviciile stomatologice sau dermato-estetice de care poți beneficia cu plata în rate:

• Fațete dentare;
• Implanturi dentare;
• Aparate dentare;
• Extracții;
• Reabilitare orală;
• Acid hiarulonic;

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Soluțiile financiare pentru serviciile de la House of Beauty Clinic sunt următoarele:

• Banca Transilvania (12 rate)
• Credit Europe Bank (1-12, 18, 24, 36 rate)
• ING (3, 6, 9, 12 rate)
• UniCredit (1-12, 18, 24 rate)
• Garanti Bank (3, 6, 9, 12, 15, 18 rate)
• TBI Bank (1-60 rate)

De ce documente ai nevoie?

Pentru salariați:

• act de identitate
• excepție fac angajații Ministerului Interne, Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Justiției care trebuie să prezinte și dovadă de venit.

Pentru pensionari:

• act de identitate
• ultimul talon de pensie

Pentru persoane fizice autorizate:

• act de identitate
• acte specifice PFA

House Of Beauty Clinic, clinică fondată și condusă de Jona Yousif și Ibrahim Bahbahani, este cea mai bună clinică stomatologică și de estetică din București, care și-a câștigat binemeritatul loc întâi datorită lucrărilor de calitate efectuate și a tehnicilor revoluționare pe care le implementează pacienților.

Un lucru foarte important de menționat este faptul că 20% dintre pacienții clinicii sunt pacienți care vin special din străinătate pentru diverse servicii. Clienții străini aleg House of Beauty Clinic datorită prețurilor, calității, dar și a rapidității lucrărilor, care sunt gata în maxim 24-48 de ore, mai ales că există propriul centru de radiologie chiar în incinta clinicii, iar clientul nu mai este supus la alte drumuri inutile.

Alege House of Beauty Clinic! Alege calitatea! Sună chiar acum la +40 755 354 555 sau intră pe www.hobclinic.ro/soluții-financiare pentru mai multe informații!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.