(P) Cum a adus MedLife starea de bine la cele mai îndrăgite festivaluri de muzică ale verii, alături de Godmother

medlife

Cea mai mare rețea națională de servicii medicale private, MedLife, crede că sănătatea trebuie abordată holistic, minte și trup.  

Importanța sănătății mintale și a celei emoționale fiind uriașă în contextul post pandemic, al războiului din Ucraina și al amenințării unei noi crize economice.

De aceea, și în acest an, MedLife a fost alături de sutele de mii de oameni care au ales să evadeze în muzică și comunitate, fiind partener al celor mai îndrăgite festivaluri ale verii: Electric Castle, SummerWell, Smida, Jazz in the Park, SoNoRo și nu numai.

„Împreună facem România bine, spunem noi și de aproape trei decenii ne străduim să și facem. O țară sănătoasă e o țară mai fericită, iar noi, ca lider de piață, trebuie să acoperim toate aspectele care țin de sănătatea unei societăți, de la cea fizică, la cea mintală sau emoțională.

Festivalurile, cu momentele de răgaz și de distracție, sunt esențiale pentru echilibrul fizic și emoțional al fiecăruia dintre noi, un cod pe care noi îl respectăm la MedLife și un motiv pentru care suntem și vom rămâne un partener activ în menținerea unei stări de bine în rândul festivalierilor. Altfel spus, acolo unde sunt oameni, suntem și noi, asigurându-ne că totul este bine”, a declarat Ina Bădărău - Ilie, Head of Communications MedLife.

Brandurile au un rol important în construirea experienței de festival, iar dacă pentru industrii precum FMCG, beauty sau fashion festivalurile sunt un context perfect de exprimare, pentru un brand medical crearea unei activări relevante vine cu mai multe provocări, mesajele transmise fiind dintr-o zonă mult mai serioasă. Oamenii nu vin la festival să se gândească la probleme sau să își facă griji.

De aceea,am ales să ne concentrăm pe un mesaj pozitiv, înrădăcinat în filosofia de brand, și să îi ajutăm pe cei prezenți să fie bine, pentru a se bucura din plin de toată experiența acestor evenimente. Am creat spațiul perfect pentru relaxare, recharge, introspecție, educație, entertainment, MedLife fiind astfel partenerul care a ajutat zeci de mii de oameni să își mențină mood-ul de distracție la cele mai înalte cote.

Dincolo de cifrele din rapoarte, pentru noi satisfacția cea mai mare a fost dată de zâmbetele și mulțumirile oamenilor pe care i-am cunoscut în această vară și credem că prin astfel de acțiuni reușim să ne conectăm cu publicul nostru și să prezentăm cu adevărat personalitatea brandului”, spune Florentina Grosu, Brand Communications Manager MedLife.

 

Sub conceptul agenției Godmother„Cu MedLife ești bine la festival”, furnizorul de servicii medicale a creat un spațiu de reconectare emoțională și entertainment-MedLife Energy Boost Camp-centrat în jurul instalației de oglinzi MedLife Mirrors și completat de o zonă de relaxare & recharge, formată din lounge-ul cu pufi, încărcătoare mobile și o cabină foto.

Ce este MedLife Mirrors?

O metaforă a transformării și introspecției, locul în care îți poți răspunde zâmbind la întrebarea: Ești bine?
Instalația este formată dintr-un ansamblu complex, care a cuprins o zonă foto în formă de inimă, simbolul reprezentativ al brandului MedLife, mesajul principal EȘTI BINE creat sub forma unor litere volumetrice din oglinzi și diferite oglinzi interactive – Magic Mirror, oglinzi care distorsionează, oglindă față-verso. Una dintre principalele atracții a fost oglinda X-RAY, dotată cu un sistem LED kinetic, ce reflecta imaginile oamenilor într-o formă similară cu cele de la o radiografie.

Peste 11.000 de persoane au interacționat cu oglinzile MedLife de-a lungul celor 4 evenimente, peste 60.000 făcând poze în cadrul inimii, iar peste 5.500 distrându-se în fața ecranului X-RAY.

Totodată, în cadrul festivalurilor mari, Electric Castle și Summer Well, MedLife a asigurat gratuit consultații de asistență medicală generală, prin intermediul cabinetelor medicale mobile, precum și masaj terapeutic, prin intermediul specialiștilor Relax Life.

Pentru a oferi sprijin complet festivalierilor, MedLife a organizat în cadrul Electric Castle și Summer Well 10 ateliere de wellbeing, cu informații practice despre cum se poate obține sau îmbunătăți starea de bine fizică și mentală, oricând și oriunde.

Peste 400 de participanți la festival au participat la workshop-uri, implicându-se în discuțiile susținute de echipe formate din medicii buni ai MedLife, specializați pe diferite arii, precum medicină internă, gastroenterologie, nutriție, psihiatrie, chirurgie mamară, dar și alți specialiști - mixologiști, antrenori de fitness sau yoga, fotograf.

Suntem genul de agenție care își dorește mereu să creeze povești la care oamenii să rezoneze natural și - mai mult - să aducă și un plus de bine în viața celor cu care interacționăm. Nu ne plac BTL-ismele forțate, care nu au nicio legătură cu ceea ce înseamnă un brand, un proiect. La MedLife ne-a inspirat faptul că este genul de companie care susține oamenii din festivaluri de ani de zile, le oferă confort, îi indrumă fără a-i judeca și le deschide perspective diverse ale felului în care își pot construi starea de bine.

Ne-am dorit să ne uităm în oglindă, să vedem împreună aceste perspective și să găsim căi de a ne îmbunătăți fiecare zi, fiecare moment. Atelierele în oglindă, cele în care medici și specialiști din domenii diverse au povestit cu festivalierii despre mituri, despre comportamente, despre decizii și abordări, putem spune că au fost super cool.

S-a râs mult, s-a învățat, s-au adresat întrebări și s-au descoperit fațete multiple ale vieții de festivalier și nu numai. Acum știm exact ce să facem cu degetele stresate de tastatură și ne este și mai clar că o bucată de slană sau o zeamă de varză nu „dreg” un consum de alcool peste măsură. Să fie festivaluri și stare de bine!”, a declarat Anca Moraru, Head Of Events Godmother.

MedLife continuă să ofere sănătate 360 de grade, oriunde ai fi, prin cea mai mare platformă de prevenție, diagnostic și tratament din România.

 
 
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.