Ce a făcut Radu Mazăre în prima zi petrecută în România, după revenirea din Madagascar

×
Codul embed a fost copiat

Radu Mazăre contestă condamnarea care l-a trimis după gratii pentru următorii nouă ani.

La nici 24 de ore de când a fost adus din Madagascar, fostul primar al Constanței și-a pus avocații să recurgă la o cale extraordinară de atac împotriva deciziei definitive de condamnare. Iar el a trimis presei un comunicat în care susține că se simte victima unor nedreptăți. Cu toate acestea, spune că va suporta onorabil și demn detenția în România.

După prima noapte petrecută în Penitenciarul de maximă siguranţă Rahova, unde va sta cel puţin 21 de zile, perioada de carantină, Radu Mazăre a fost adus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa a emis încă din ianuarie 2018 un mandat de arestare în lipsă după ce Mazăre nu a mai trecut pe la Poliţie, cum îl obliga controlul judiciar şi a fugit din România. Înainte de a ajunge în fata judecătorilor care l-au condamnat de curând şi în al doilea dosar, Mazăre i-a dictat avocatei un comunicat.

Radu Mazăre, prima reacție după revenirea în România

 

Citește și
Radu Mazare
Radu Mazăre, prima reacție după extrădare: ”Sunt mândru de tot ceea ce am făcut”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

"După ce am făcut puşcărie în Madagascar, acolo unde apelul deţinuţilor se făcea într-o curte cu pământ şi mizerie pe jos, unde 1400 de oameni stăteam în genunchi şi cu mâinile la ceafă, fără paturi şi toalete, crede oare cineva că nu o supravieţuiesc în puşcăriile din România? Mă voi descurca onorabil şi demn! Amintirile şi iubirea nu mi le poate lua nimeni”, a precizat în comunicat Radu Mazăre.

Lizeta Haralambrie, avocata lui Radu Mazăre, a spus că acesta este într-o stare de spirit bună.

Vizibil marcat, Radu Mazăre nu a vrut să declare nimic în fața judecătorilor.

Confirmarea mandatului de arestare emis în lipsă pe numele lui Mazăre a fost mai degrabă o simplă formalitate pe care trebuia să o îndeplinească instanţa supremă. Fostul edil de la Constanța va reveni în aceeaşi sală în momentul în care va începe judecata apelului în dosarul în care a fost condamnat la 9 ani şi zece luni pentru trei acuzaţii: luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese.

O pedeapsă pe care Mazăre a contestat-o, aşa cum a făcut şi cu decizia care l-a trimis în spatele gratiilor.

”Toate considerentele de condamnare a mea sunt clar împotriva jurisprudenţei şi deciziilor CEDO de până acum, dar, sigur, până voi ajunge să fiu judecat acolo, voi face puşcărie”, a mai transmis Radu Mazăre.

Până când va afla ce regim de executare a pedepsei i se cuvine, dar şi penitenciarul în care va sta, Radu Mazăre aşteaptă rezultatele investigaţiilor medicale făcute la sosire şi citeşte.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cuvintele rostite de Radu Mazăre în instanță. Ce a spus avocata lui despre eventuale denunțuri
Cuvintele rostite de Radu Mazăre în instanță. Ce a spus avocata lui despre eventuale denunțuri

Fostul primar Radu Mazăre a fost adus marţi la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă în lipsă emis pe numele lui în ianuarie 2018 în dosarul "Polaris".

Radu Mazăre, prima reacție după extrădare: ”Sunt mândru de tot ceea ce am făcut”
Radu Mazăre, prima reacție după extrădare: ”Sunt mândru de tot ceea ce am făcut”

Radu Mazăre a oferit, printr-un comunicat, prima reacție după ce a fost extrădat din Madagascar pentru a-și executa pedeapsa primită în România.

Cum vrea Radu Mazăre să scape de condamnarea definitivă de 9 ani de închisoare
Cum vrea Radu Mazăre să scape de condamnarea definitivă de 9 ani de închisoare

Avocatul lui Radu Mazăre a depus, marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție, o contestație în anulare la condamnarea definitivă primită de fostul primar al Constanței.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.