Sute de mii de elevi fac zilnic naveta la școală, iar mii de copii nu au cu ce ajunge la ore

×
Codul embed a fost copiat

Aproape jumătate de milion de elevi din România fac zilnic naveta la școală.

Statistica aparține Băncii Mondiale și arată, o dată în plus, o realitate revoltătoare într-o țară membră a Uniunii Europene: în 10 județe, cele mai multe din Moldova, mii de copii nu au acces la mijloace de transport care să îi ducă la cursuri.

Ca să poată învăța carte, cei mici pleacă de acasă în zori, când este frig și întuneric, și merg pe jos kilometri întregi.

12 elevi din comuna Grajduri, județul Iași, au plecat dimineață spre școală, puțin după ora 6, pe frig și pe un vânt cumplit. Prin câmp deschis, și-au luminat calea cu telefoanele pe o distanță de patru kilometri.

Au ajuns la școală când cântau cocoșii, iar copiii de vârsta lor de la oraș abia se trezeau. Niciunul dintre ei nu știe cum arată un microbuz școlar. Alexandru e în clasa a VIII-a. De 4 ani merge, împreună cu alți copii din sat, prin ploaie sau nămeți, ca să învețe carte.

Citește și
transport scolar
Caz revoltător. Comuna unde 210 copii fac naveta cu doar 2 microbuze școlare
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Deși comuna are două microbuze școlare, unul este scos din uz, din cauza vechimii. Iar pentru celălalt nu există, deocamdată, șofer în organigramă primăriei.

Constantin Zamfirache, primar comună Grajduri: „Al doilea e în conservare, acum e în revizie. Ar trebui să înființăm un post de șofer”.

În fiecare școală din România sunt, în medie, peste 93 de elevi și aproape 8 cadre didactice care fac naveta, arată raportul Băncii Mondiale din 2018. Iar numărul lor crește în cazul liceelor. Drumul spre școală este o experiență crudă pentru mii de copii din Iași, Suceava, Neamț, Vrancea, Buzău, Dâmbovița și Mehedinți.

Mai mulți copii din comună Schitu Ducă, județul Iași, merg și ei la școală pe jos sau cu căruța.

Corina Olaru, mama unei eleve: „În fiecare zi, la 7:30, ne trezim, ne înhămam calul și plecăm cu copiii trei kilometri și ceva. Sunt mulți copii care merg pe jos”.

Într-un sat din comună Dealu Morii, județul Bacău, autoritățile nu trimit microbuzul școlar din cauza drumurilor neasfaltate. Elevii vin la ore pe jos, cu haine și încălțăminte de schimb.

Călin Ionel, tatăl a doi elevi: „Mergem la vale prin noroi, cu cizme de gumă”.

Analiza Băncii Mondiale a fost făcută în peste 6.700 de școli din țară, din 2.600 de localități.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Veste bună pentru elevi. Abonamentele pentru transportul școlar vor fi din nou decontate
Veste bună pentru elevi. Abonamentele pentru transportul școlar vor fi din nou decontate

Elevii care fac naveta pentru a ajunge la școală își vor putea deconta din nou abonamentele. Deputații au respins ordonanța adoptată în vară de guvernul Dăncilă prin care transportul județean al elevilor nu mai era decontat.

Caz revoltător. Comuna unde 210 copii fac naveta cu doar 2 microbuze școlare
Caz revoltător. Comuna unde 210 copii fac naveta cu doar 2 microbuze școlare

Microbuze școlare puține, care ar trebui mai degrabă casate, decât reparate.

Copiii din localitatea Breaza sunt nevoiți să facă naveta, deși au școala renovată. Care este motivul
Copiii din localitatea Breaza sunt nevoiți să facă naveta, deși au școala renovată. Care este motivul

Scandal în localitatea Breaza, din Bistrița-Năsăud, unde 16 copii din clasele primare au fost anunțați că trebuie să facă naveta zilnic, 10 kilometri, dus-întors cu autobuzul, deși în localitatea lor școala este recent renovată și arată perfect.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.