Cei mai mulţi elevi vor începe luni şcoala în bănci, cu dascălii lângă ei. Ce reguli vor respecta

×
Codul embed a fost copiat

Cei mai mulţi dintre elevi vor începe luni şcoala în bănci, cu dascălii lângă ei. Nu se va face rabat de la purtarea măştii de protecţie şi sunt anunţate controale, atât în instituţiile de învăţământ, cât şi în autobuzele care transporta copii.

„Testarea ne ajută să ţinem pe toată lumea în siguranta”, spune ministrul Sănătăţii, iar cel al Educaţiei le cere directorilor să gestioneze bine lucrurile, astfel încât să nu pună în pericol activitatea şcolară. Pe de altă parte, lipsa infrastructurii, şcolile încă nepregătite şi frigul din clase vor ţine acasă mii de copii.

În peste 2.100 de localităţi, toţi elevii se vor întoarce luni la şcoală, iar în alte 903, aflate în scenariul galben, vor merge fizic la ore doar cei de grădiniţă, cei din ciclul primar şi cei din anii terminali. În această situaţie sunt şi elevii din Capitală.

În scenariu roşu sunt doar 149 dintre localităţi.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei: „În niciun caz nu dorim să ducem copiii la şcoală, pentru că în aceeaşi zi să facă şi ore fizice şi ore online. Acesta va fi unul din aspectele pe care Ministerul Educaţiei le va monitoriza începând de luni. Elevii care au vulnerabilităţi şi care sunt certificate medical, care au avut adeverinţe în primul semestru nu sunt obligaţi să le reînnoiască. Toţi acei copii cu simptome mici se recomandă să nu fie trimişi în colectivitate, nu se pun absenţe în aceste situație”.

Citește și
Sorin Cimpeanu și Vlad Voiculescu la ministerul educației
Regulile întoarcerii la școală, explicate de miniștrii Vlad Voiculescu și Sorin Cîmpeanu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În acest moment, peste 38 de milioane de măşti au fost cumpărate pentru şcoli.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății: „Este esenţial pentru ei şi familiile lor să poarte măştile, să aibă grijă la igiena mâinilor şi să păstreze distanţa. Este, de asemenea, necesar ca părinții să-şi exprime acordul cu privire la testare. Este important, pentru că doar testând putem să păstrăm pe toată lumea în siguranţă. Fiecare test trebuie să fie raportat în maximum 24 de ore către DSP-uri”.

Testarea elevilor şi a cadrelor didactice se va face în cabinete şcolare ori în izolatoare, acolo unde există. Însă fiecare scoală este obligată să aibă o astfel de sală pentru contacții direcţi şi persoanele simptomatice. Testarea elevilor minori se va face doar dacă e completat acel formular cu acordul părinţilor, în timp ce elevii de peste 18 ani îşi pot da singuri acordul pentru testarea rapidă.

Sunt, din păcate, şi şcoli unde nu se pot relua cursurile din cauza infrastructurii, a lipsei de personal ori a frigului. În Capitală, cinci şcoli sunt în această situaţie. Iar unii dascăli şi părinţi se plâng de supraglomerarea claselor.

Eugen Iancu, federaţia părinţilor: „Avem clase cu 38 de copii, 39, ori dacă luăm ce se propune acel ordin, cu siguaranță activitatea în clasele alea, că sunt multe, nu ar putea fi asigurată”.

Sorin Cîmpeanu: „Pentru a nu ajunge în situații absurde de blocaj, mizăm pe capacitatea profesorilor de a asigura distanţarea maximă posibilă în situaţia dată. Scăzând acei elevi cu vulnerabilități, aglomeraţia nu va fi atât de mare cum se prezintă în teorie”.

Reprezentanții şcolilor trebuie să aerisească încăperile cât de des posibil şi să păstreze uşile claselor deschise. În grupurile sanitare trebuie să fie săpun şi apă, dar şi prosoape de hârtie, uscătoarele de mâini fiind interzise.

Regulile din sălile de clasă sunt neschimbate. Vor sta câte doi elevi în fiecare bancă şi va fi o distanţă de 1 metru pe culoare. Dacă într-o clasă de gimnaziu ori de liceu se va depista un caz pozitiv, toţii elevii din clasă vot fi testaţi rapid, iar la două cazuri în clasă toţi elevii stau în izolare 14 zile.

Să spunem că într-o clasă vor fi luni 15 elevi fizic în bănci, 15 acasă. Cei de acasă vor putea pune întrebări, vor fi ascultaţi şi chiar notaţi cu ajutorul unui sistem video-audio.

Elevii din anii terminali pot afla şi ce materie vor avea pentru examenele naţionale, a anunţat Sorin Cîmpeanu. Programa a fost adaptată în funcţie de ce s-a predat până acum.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
5 școli din București rămân închise din 8 februarie, iar cursurile se vor face online
5 școli din București rămân închise din 8 februarie, iar cursurile se vor face online

Cursurile vor fi reluate în format obișnuit începând de luni, 8 februarie, în unităţile de învăţământ din Capitală, cu excepţia a cinci şcoli.

Regulile întoarcerii la școală, explicate de miniștrii Vlad Voiculescu și Sorin Cîmpeanu
Regulile întoarcerii la școală, explicate de miniștrii Vlad Voiculescu și Sorin Cîmpeanu

Regulile întoarcerii elevilor la școală, începând cu 8 februarie, au fost explicate, vineri, de miniștrii Sănătății și Educației, într-o conferință de presă comună.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.