Ora de vară 2023. Când ar putea România să renunțe la schimbarea orei. În ce stadiu este proiectul UE

×
Codul embed a fost copiat

România va trece la ora de vară 2023 în noapte de sâmbătă spre duminică. Oficial, trecerea la ora de vară 2023 se face duminică, 26 martie, atunci ora 03.00 devine 04.00 și noi vom dormi mai puțin. 

De peste 100 de ani, Europa schimbă ceasurile de două ori pe an. Prima dată primăvara, atunci când se trece la ora de vară, iar apoi în toamnă, când trecem la ora de iarnă. Dar UE discută de mai mulți ani varianta renunțării la schimbarea orei.

În 1916, Germania, aflată în prin Război Mondial, a fost prima țară din Europa care a decis schimbarea orei, pentru a economisii cantitatea de cărbune. Imediat după aceea alte state europene i-au urmat exemplul.

În prezent Europa și Statele Unite sunt singurele regiuni de pe glob în care însă se mai schimbă ora de două ori pe an, iar specialiștii spun că acest fenomen are efecte negative asupra organismului. 

Când renunță UE la schimbarea orei 

Comisia Europeană a început să vorbească despre ideea de a renunța la schimbarea orei în septembrie 2018, în urma unei consultări publice la care au participat 4,6 milioane de cetățeni europeni. O majoritate covârșitoare dintre aceștia a cerut încetarea acestei practici. Propunerea a fost apoi aprobată de europarlamentari în prima jumătate a anului 2019.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ajungând în această etapă, se aștepta ca în scurt timp să fie pusă în practică în toate statele membre, dar la nivel de UE nu s-a mai întâmplat nimic.

Europoliticienii au explicat că la nivel de instituții europene, sistemul politic nu poate face față tuturor lucrurilor deodată. Mai întâi a fost Brexitul, apoi pandemia de COVID-19 și acum războiul din Ucraina. Toate acestea au făcut ca luarea unei decizii finale de către Consiliul Europei în legătură cu schimbarea orei să fie amânată, scrie Euronews.com

Prin urmare, la patru ani după ce renunțarea la ora de vară a fost votată în Parlamentul European, încă mai e nevoie de timp pentru ca țările europene să renunțe să mai schimbe ceasurile de două ori pe an. 

Când ar putea renunța România la schimbarea orei

În România renunțarea la schimbare orei se va face odată cu întreaga Uniune Europeană. 

Parlamentul European a decis că orice schimbare a regulilor privind schimbarea orei sau renunțarea la această practică din Europa nu ar trebui să perturbe regimul de ceas unificat al UE. Printr-o rezoluție adoptată de PE se stabilește că orice modificare a calendarului DST ar trebui să afecteze toate țările în mod egal și simultan.

Cu toate că pe teritoriul UE sunt trei fusuri orare, toată țările membre și-au sincronizat schimbările de ceasuri anuale începând cu anul 1980.

Ce se întâmplă cu schimbarea orei la nivel mondial 

La nivel global, dezbaterea este clară – există mai multe țări pe glob care nu schimbă ceasul”, spune Ariadna Güell Sans, co-coordonator Barcelona Time Use Initiative for a Healthy Society, o organizație axată pe politici legate de timp. Cercetările au arătat că schimbarea orei înainte și înapoi, chiar și doar cu o oră, afectează negativ economia, siguranța rutieră și sănătatea. Cu toate acestea, Statelor Unite, Europei și altor câteva țări, le este greu să renunțe la acest obicei”, explică Guell Sans, citată de Wired.com.

Specialista spune că principalul subiect de dezbătut nu este renunțarea la schimbarea orei ci la care oră să rămânem: la ora standard sau la ora de vară pentru totdeauna.

Beneficiile orei de vară 

Steve Calandrillo, profesor la Facultatea de Drept de la Universitatea din Washington, care a studiat economia orei de vară, spune că el susține adoptarea permanentă a acestei variante: „Întunericul ucide și soarele salvează”, iar pe lângă asta, există și beneficii economice. 

Un studiu realizat în SUA, arată că o oră suplimentară de lumină seara ar putea reduce numărul de accidente rutiere. 

În ceea ce privește argumentele de natură economică, Calandrillo spune că o oră în plus de lumină seara ar face populația să cheltuiască mai mulți bani și astfel, rămânerea permanentă la ora de vară ar contribui la creșterea consumului. „Americanii sunt mai puțin dispuși să iasă și să facă cumpărături în întuneric”, spune Calandrillo, pentru Wired. 

Un raport din 2016 de la JPMorgan Chase & Co a analizat cheltuielile din Los Angeles la începutul și la sfârșitul perioadei de vară și le-a comparat cu Phoenix, Arizona, oral care nu își schimbă ora. Cercetarea a constatat o creștere cu 0,9% a cheltuielilor zilnice cu cardurile de credit pe cap de locuitor în Los Angeles în martie, față de Phoenix, și o scădere cu 3,5% în noiembrie, odată cu revenirea la ora standard. 

Avantajele rămânerii la ora standard 

Alți cercetători susțin că este mai logic ca ceasurile să se stabilească permanent pe ora standard. 

Güell Sans, care locuiește în Spania, dă exemplul țării sale pentru a argumenta rămânerea la ora standard. Ibericii își sincronizează ceasurile cu Europa centrală în loc de Marea Britanie, care se află direct deasupra lor și este cu o oră în urmă. 

Spaniolii dorm în medie cu o oră mai puțin în fiecare noapte decât alți europeni, în parte datorită acestei ciudățenii de fus orar, care a apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a pune Spania pe același fus orar cu Germania nazistă. 

În plus, lumina de seară suplimentară poate afecta somnul oamenilor. Un studiu din 2019 din SUA a comparat tiparele de somn ale persoanelor care trăiesc la margini opuse ale aceluiași fus orar, unde soarele răsare și apune la ore diferite. S-a descoperit că o oră de lumină mai târziu a scăzut durata medie a somnului cu 19 minute.

Când trecem la ora de vară în 2023 

Până se va lua o decizie la nivel internațional privind renunțarea la schimbarea orei, România va trece și în 2023 la ora de vară în luna martie și va reveni la cea standard în octombrie. 

Potrivit reglementărilor, la ora de vară se trece în prima duminică de după echinocțiul de primăvară. În 2023, această dată este 26 martie. 

Astfel, duminică 26 martie, ceasul se dă cu o oră înainte iar ora 03.00 devine ora 04.00. Datorită faptului că în această noapte se sare, practic, peste o oră, duminică va fi cea mai scurtă zi din an, singura care va avea 23 de ore, iar noi vom dormi mai puțin în acea noapte.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Bărbatul care apare în celebrul logo NBA a murit. Jerry West avea 86 de ani
Bărbatul care apare în celebrul logo NBA a murit. Jerry West avea 86 de ani

Jerry West, legendarul jucător NBA, a murit la vârsta de 86 de ani.  

OMS: Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an
OMS: Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an

Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, promovate de lobby-urile din domeniul industrial, sunt responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an în Europa.

Cercetătorii de la Buzău au creat roșia cherry tricoloră, care crește până la 5 metri. ”Această tomată este prețioasă”
Cercetătorii de la Buzău au creat roșia cherry tricoloră, care crește până la 5 metri. ”Această tomată este prețioasă”

Cercetătorii de la Buzău au creat, după 20 de ani de studii și lucru, roșia cherry tricoloră, pe care au botezat-o ”Rapsodia”. Noul soi de roșie crește până la 5 metri înălțime și este prezentată ca având calități deosebite, care o fac prețioasă.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.