O “minge de foc”, pe cerul Scoţiei şi Irlandei de Nord. Oamenii de știință nu își explică ce a fost. VIDEO

foc cer uk
Twitter

Peste 200 de notificări au fost primite de la persoane care au raportat prezenţa unei ''mingii de foc'' misterioase care a traversat cerul în timpul nopţii deasupra Scoţiei şi Irlandei de Nord.

Reţeaua Meteor din Marea Britanie a anunţat că a început să primească notificări în legătură cu o "minge de foc" observată pe cer în timpul nopţii şi că "investighează pentru a stabili dacă obiectul a fost un meteorit sau resturi spaţiale", adăugând că majoritatea rapoartelor provin din Scoţia şi Irlanda de Nord, conform DPA.

Danny Nell, în vârstă de 21 de ani, îşi plimba câinele în Johnstone, la vest de Paisley şi Glasgow, când a văzut mingea de foc.

"Îmi plimbam câinele, era aproape ora 22:00, când am văzut o lumină puternică pe cer şi mi-am scos telefonul şi am filmat", a declarat bărbatul din Glasgow pentru agenţia de presă PA.

"La început m-am gândit că poate fi un foc de artificii pentru că sunt multe partide de fotbal în Scoţia, dar mi-am dat seama rapid că nu era vorba despre asta şi am scos telefonul să văd dacă pot să surprind momentul", a adăugat el.

Citește și
space
O "minge de foc" a fost observată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în nord-estul Chinei
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Steve Owens, astronom şi comunicator ştiinţific la Glasgow Science Centre, a afirmat că a văzut "mingea de foc" în timp ce trecea deasupra Scoţiei miercuri seara.

"A fost incredibil. Stăteam în camera de zi exact la ora 22:00 noaptea trecută şi am văzut pe fereastră, spre sud, această minge de foc luminoasă, acest meteorit care străbătea cerul şi mi-am dat seama că a fost ceva special. Nu era perfect vizibil. Am putut vedea că se fragmentează, s-au desprins bucăţi mici din el", a spus Steve Owens, adăugând că este posibil ca obiectul să fi aterizat, însă este "foarte puţin probabil" să fi aterizat în Scoţia.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un OZN colorat i-a înfricoșat pe ruși. ”A transformat noaptea în zi”
Un OZN colorat i-a înfricoșat pe ruși. ”A transformat noaptea în zi”

O misterioasă minge de foc a putut fi văzută luni noaptea pe cerul Siberiei, înfricoșându-i pe locuitorii care au descris obiectul ca având mai multe culori.

O
O "minge de foc" a fost observată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în nord-estul Chinei

Un obiect zburător neidentificat, cel mai probabil un meteor, a aprins cerul deasupra nord-estului Chinei în noaptea de vineri spre sâmbătă, conform Space.com care citează media locale.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.