O alpinistă a căzut sute de metri printre stânci, în Munții Bucegi. Fata a fost salvată cu elicopterul SMURD

×
Codul embed a fost copiat

Zilele aglomerate de la munte produc și probleme. Mulți turiști se avântă în afara pârtiilor, sau nu sunt atenți atunci când schiază, așa că se aleg cu răni serioase.

Numai în două zile, elicopterul SMURD a intervenit de trei ori în stațiunea Muntele Mic, de lângă Caransebeş.

Sâmbătă după-amiază, elicopterul SMURD a intervenit pe Muntele Mic din Caraş-Severin pentru a salva un turist care a decis să schieze pe o pârtie neomologată. Acesta a căzut și și-a rupt piciorul, apoi a sunat după ajutor.

Salvamontiștii au mers după el și l-au dus la elicopter.

Sebastian Lungu, Salvamont Muntele Mic: „Bineînțeles și zăpada fiind puțin grea din cauza vremii, se întâmplă astfel de situații. O pârtie pe zăpadă afânată, nebătătorită. Datorită faptului că avem gol alpin, au schiorii posibilitatea de a alege ce variantă de pârtie își doresc, doar pe propria răspundedere”.

Citește și
Serviciul 112 a împlinit 18 ani. Peste 60% din apeluri necesită Ambulanța
Serviciul 112 a împlinit 18 ani. Peste 60% din apeluri necesită Ambulanța
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

De altfel, în această perioadă la munte, se află mulți turiști, iar accidente se pot întâmpla chiar și pe pârtiile omologate. Este și cazul altui turist care a căzut și s-a lovit la cap.

Sebastian Lungu, Salvamont Muntele Mic: „La schi a picat, s-a lovit și a dat cu capul de gheață, pârtia fiind înghețată. Cu simptomatologie de TCC (n.r. traumatism cranio cerebral), am avut nevoie de solicitarea elicopterului”.

Stațiunea Muntele Mic are acces la elicopter abia din toamna anului trecut, când la Caransebeș a fost format un punct aero-medical, tocmai pentru a deservi zona montană.

Și în Munții Bucegi, o turistă s-a prăbuşit printre stânci mai bine de 250 de metri. Deşi a suferit traumatisme grave, femeia a supravieţuit. Bărbatul care o însoțea a sunat imediat la 112 şi la locul accidentului a fost trimis un elicopter de la Târgu Mureș. Un medic SMURD și un salvamontist au fost coborâți cu un troliu astfel că femeia, în vârstă de 41 de ani, a primit ajutor de urgență. Victima se află acum la spital. Salvatorii îi sfătuiesc atât pe alpiniști, cât și pe turişti, să nu plece singuri în ascensiuni sau drumeții montane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Turist de 72 de ani, salvat cu elicopterul din Munții Retezat. Își rupsese un picior
Turist de 72 de ani, salvat cu elicopterul din Munții Retezat. Își rupsese un picior

Un turist de 72 de ani, din București, a fost salvat ieri din munții Retezat cu un elicopter SMURD, după ce și-a fracturat un picior.

Serviciul 112 a împlinit 18 ani. Peste 60% din apeluri necesită Ambulanța
Serviciul 112 a împlinit 18 ani. Peste 60% din apeluri necesită Ambulanța

Serviciul de Urgență din România a împlinit 18 ani. În 2004 a fost dat primul telefon la 112. De atunci, au fost salvate nenumărate vieți. Anul trecut, de exemplu, s-au înregistrat peste 10 milioane de apeluri.

Un turist a supraviețuit miraculos după ce a căzut în gol 20 de metri într-o râpă în Băile Herculane
Un turist a supraviețuit miraculos după ce a căzut în gol 20 de metri într-o râpă în Băile Herculane

Un turist în vârstă de 29 de ani a supraviețuit aproape miraculos, după ce a căzut în gol 20 de metri într-o râpă din zona Băilor Herculane.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.