Localnicii din Colibița, terorizați de o haită de lupi. "Așa ceva nu am întâlnit"

×
Codul embed a fost copiat

O haită de lupi atacă de o săptămână încoace gospodăriile din stațiunea bistrițeană Colibița.

Mai mulți câini, care erau legați în curțile oamenilor, au fost pur şi simplu sfâșiați de lupii înfometaţi.

Sătenii din zonele izolate ale localităţii sunt disperaţi să îşi apere animalele. Ies noaptea afară şi fac zgomot, striga, sau mai aprind câte o petardă, sperând vor speria lupii.

În zona au apărut şi jandarmii montani, care îi sfătuiesc pe cetăţeni să stea în case după lăsarea întunericului.

Oamenii spun că e mult prea devreme în această perioadă ca lupii să coboare în sat. Motivul ar fi lipsa hranei.

Citește și
Cazul violatorilor din Spania
”Haita de lupi” a primit o nouă sentință. Bărbații au violat în grup o fată, apoi s-au lăudat
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Localnic: "Am 42 de ani de când sunt aici dar aşa ceva nu am întâlnit, să vină ursul să dea mâna cu noi ziua  şi animalele astea să umble noaptea şi să ne streseze. De ce credeţi că coboară aşa de mult? Coboară ca nu îi satură nimeni, nu le da de mâncare nimeni, de foame coboară toate şi vin".

Unii sateni au găsit alte soluii pentru a ţine departe de gospodărie animalele sălbatice.

Localnicii sunt hotărâţi să stea de paza noapte de noapte, până când animalele sălbatice vor pleca din zonă şi nu se vor mai apropia de casele lor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Momentul în care 17 pui de lup dintr-o specie foarte rară ies pentru prima dată din bârlog
Momentul în care 17 pui de lup dintr-o specie foarte rară ies pentru prima dată din bârlog

O pereche de lupi mexicani gri dau mari speranţe speciei din care fac parte şi care este ameninţată cu dispariţia.

”Haita de lupi” a primit o nouă sentință. Bărbații au violat în grup o fată, apoi s-au lăudat
”Haita de lupi” a primit o nouă sentință. Bărbații au violat în grup o fată, apoi s-au lăudat

Curtea Supremă din Spania i-a condamnat  pentru viol la 15 ani de închisoare pe cinci bărbați acuzați că au violat o fată de 18 ani, în Pamplona, în 2016. 

Haită de lupi filmată în timp ce se juca în zăpadă, în Parcul Național Porțile de Fier
Haită de lupi filmată în timp ce se juca în zăpadă, în Parcul Național Porțile de Fier

Imagini spectaculoase în Parcul Naţional Porţile de Fier, surprinse de o cameră de monitorizare a faunei. O haită de lupi a fost filmată în timp ce se joacă în zăpadă.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.