Este lege: Amenzi uriașe pentru pângărirea drapelului României. ”Cetățenii sunt datori să manifeste respect”

steagul romaniei
Shutterstock

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect prin care încălcarea interdicţiei de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege va fi sancţionată cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 20 din Legea nr. 75/1994, în sensul stabilirii şi sancţionării drept contravenţie a faptei constând în încălcarea interdicţiei de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.

„Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicţiei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei Române, cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare”, arată iniţiativa legislativă.

”Pângărirea drapelului României constituite o abatere gravă”

„Pângărirea drapelului României, ca simbol naţional, prin ataşarea de însemne peste culorile naţionale constituie o abatere gravă de la ordinea publică şi trebuie sancţionată proporţional, cu amendă în cuantum ridicat, pentru a descuraja astfel de fapte antinaţionale”, este precizat în expunerea de motive a proiectului.

Pe 13 noiembrie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional. Astfel, legea merge la promulgare.

Citește și
steag
Inițiativa inedită a unor pescari din Târgu Jiu. Cum au vrut să marcheze Ziua Națională
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România, sărbătorită în Statele Unite. Mesajul afișat în Times Square din New York
România, sărbătorită în Statele Unite. Mesajul afișat în Times Square din New York

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, în piața Times Square din New York a fost afișat steagul tricolor, însoțit de o urare de „La mulți ani” pentru românii de pretutindeni.

Inițiativa inedită a unor pescari din Târgu Jiu. Cum au vrut să marcheze Ziua Națională
Inițiativa inedită a unor pescari din Târgu Jiu. Cum au vrut să marcheze Ziua Națională

Inițiativa inedită a doi pescari din Târgu Jiu care au arborat drapelul național pe apă.

Case pentru orfani vopsite în culorile tricolorului, construite de un preot, în Iași
Case pentru orfani vopsite în culorile tricolorului, construite de un preot, în Iași

O singură zi ne mai desparte de Centenarul Marii Uniri, iar românii par a fi mai nerăbdători ca niciodată să sărbătorească Ziua Naţională.

Renovarea fântânilor din centrul Capitalei: laser tricolor, muzică și tuneluri de apă
Renovarea fântânilor din centrul Capitalei: laser tricolor, muzică și tuneluri de apă

Intrate într-un proces de renovare, fântânile din centrul Capitalei vor avea jocuri de lumini, şi coloane de apă , care vor ajunge, până la 40 de metri înălţime.

Românii se pregătesc de ziua naţională cu tricolor şi ciolan cu fasole
Românii se pregătesc de ziua naţională cu tricolor şi ciolan cu fasole

Vineri, România modernă împlineşte 99 de ani. Şi o să fie sărbătorită aşa cum le place românilor: cu ciolan crocant şi fasole aburindă, însoţite de un pahar- sau doua- de vin.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.