Două fete de 16 ani fac voluntariat la centrul pentru refugiaţi de la Romexpo. Au grijă de copiii ucraineni

×
Codul embed a fost copiat

Ucrainenii au fugit şi miercuri în număr mare din ţara lor brăzdată de bombe. Sunt cu 50 la sută mai mulţi ca ieri. Aici, mii de voluntari s-au mobilizat să îi ajute.

De la adolescenţi, până la pensionari, toţi stau benevol în gări, aeroporturi şi în centrele de primire de la începutul războiului. Datorită lor, treaba autorităţilor este mult mai uşoară.

Pe Alexia şi Bianca le-am întâlnit la centrul pentru refugiaţi de la Romexpo. Au 16 ani şi sunt colege în clasa a 10-a. Pentru că sunt în vacanţă au decis să facă voluntariat. Se ocupă de spaţiul de joacă pentru copii din pavilion.

Alexia: „Copiii să nu plece, să nu se lovească, trebuie să avem grijă de ei, pentru că adulţii, vin, îşi lăsa aici copiii și se duc la acte, la mâncare, la haine.”

La fel ca ele, zeci de voluntari pun zilnic umărul la treabă. La intrare câţiva îi întâmpina pe refugiaţi. Alţii sunt împărţiţi pe zone - unii oferă mâncare caldă, alţii haine şi produse de igienă.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În Gara de nord ajung aproape zilnic trenuri şi autocare pline cu refugiaţi. Pe lângă angajaţii statului, care îi întâmpina, sunt prezenţi şi voluntarii. Brandon este unul dintre ei. Este din Irlanda şi locuieşte la noi de 2 ani.

Brandon: „Le cumpărăm biletele, uneori este nevoie şi de cazare pentru refugiaţi. În echipa asta lucrăm şi la gară şi la aeroport şi de multe ori este nevoie de noi la aeroport şi la 3 dimineaţa. Uneori sunt destul de mulţi, astăzi a fost o zi nebună, veneau în valuri.”

Un rol esenţial îl au voluntarii traducători. Vica a venit din Republica Moldova la studii.

„- Cu câţi oameni ai reuşit să vorbeşti de când ai venit şi până acum?
- Peste 1.000. Am putut să le oferim un acoperiş de-asupra capului, pe unii i-am trimis în alte oraşe la locuri de muncă.
- Nu ai obosit?
- Sunt foarte obosită, ajung acasă, mă culc şi asta a fost tot. Fac asta pentru că nu sunt indiferentă şi îndemn toţi tinerii să ajute oamenii pentru că asta e misiunea noastră, cumva, să ajutăm.”

Autorităţile au în evidenţă în acest moment peste 2700 de voluntari. Lor li se adaugă cei care sunt înscrişi în asociaţii de binefacere - peste 500. În realitate sunt mult mai mulţi oameni săritori.

Doamna Maria are 67 ani şi a fugit din Ucraina chiar la începutul războiului. Cunoaşte foarte bine limba romana, aşa că a decis să rămână într-un centru, şi să fie de folos. Miercuri a preluat nişte refugiaţi pe care i-a ajutat să îşi facă permise de şedere la noi.

Maria: „De multe ori am fost cu ei la spital, ori la centre. Mă strădui din toată inima să îi susţin, să îi înţeleg şi să îi ajut.”

Şi la punctele de trecere a frontierei sunt sute de voluntari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Bărbatul care apare în celebrul logo NBA a murit. Jerry West avea 86 de ani
Bărbatul care apare în celebrul logo NBA a murit. Jerry West avea 86 de ani

Jerry West, legendarul jucător NBA, a murit la vârsta de 86 de ani.  

OMS: Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an
OMS: Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an

Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, promovate de lobby-urile din domeniul industrial, sunt responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an în Europa.

Cercetătorii de la Buzău au creat roșia cherry tricoloră, care crește până la 5 metri. ”Această tomată este prețioasă”
Cercetătorii de la Buzău au creat roșia cherry tricoloră, care crește până la 5 metri. ”Această tomată este prețioasă”

Cercetătorii de la Buzău au creat, după 20 de ani de studii și lucru, roșia cherry tricoloră, pe care au botezat-o ”Rapsodia”. Noul soi de roșie crește până la 5 metri înălțime și este prezentată ca având calități deosebite, care o fac prețioasă.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.