Cu ce se ocupă Leonard Doroftei în Canada, unde a început o viață nouă după eșecul în afaceri, în România. FOTO

Leonard Doroftei
Facebook.com

Leonard Doroftei a plecat din România în urmă cu mai mulți ani și s-a stabilit în Canada.

Dezamăgit de eșecul afacerii pe care o avea în Ploiești, un restaurant în centrul orașului la care a fost obligat să renunțe, Doroftei s-a mutat în Canada, unde a deschis o sală de box. Acolo îi învață atât pe profesionișți, cât și pe amatori cum să practice box.

„Sunt pe cale să deschid o sală de box, în zona Laval. E o zonă foarte cunoscută în Montreal. Nu va fi o sală foarte mare, dar, important e că va fi a mea, iar toți cei care vor să vină să se pregătească la sală mea, sunt bineveniți. Unul dintre ei (n.r - antrenorii de box care vor lucra în sala sa) ar putea fi și Adrian Diaconu, bunul meu prieten. Sper să-și facă timp să vină din când în când și să predea câteva ore. Oricum, eu voi continua să fiu și antrenor, așa cum am facut-o și până acum", a spus Leonard Doroftei în martie 2022, conform sport.ro.

Luni, Doroftei a publicat pe contul lui de Facebook, mai multe fotografii în care apare muncind pe un șantier. „Lucrările continuă pentru noua sală de box”, a spus acesta.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Leonard Doroftei locuiește în Canada cu soția sa și cei trei copii.

Născut la Ploiești, Leonard a început să practice boxul la vârsta de 14 ani la clubul Prahova Ploiești. Între 1986 și 1988 a cucerit în fiecare an titlul național la juniori.

A obținut cinci titluri naționale la seniori în 1992, 1993, 1994, 1996 și 1997.

A câștigat medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 și la Atlanta în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 și campion european în 1996 și 1997.

Palmaresul său la amatori: 239 de victorii și 15 înfrângeri.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.