Copil de 11 ani, preluat de urgență cu elicopterul după un accident violent petrecut în Târgu Mureș

×
Codul embed a fost copiat

Un copil de 11 ani a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Târgu Mureș, în urma unui grav accident de circulație.

Băiatul se afla cu fratele său mai mare în mașina condusă de mama lor. Într-o intersecție din Albă, autoturismul și un alt vehicul s-au izbit violent.

Accidentul s-a petrecut în afara localităţii. Şoferul în vârstă de 62 de ani povesteşte că a vrut să intre pe drumul judeţean şi nu a putut evita impactul cu maşina în care se aflau cei doi copii şi mama lor.

Șofer implicat în accident: "Am avut timp, aveam cedează trecerea şi am ieşit şi când am ieşit doamna venea pe linie continuă şi a intrat în mine aici. Eu am tras dreapta, m-a lovit în lateral şi după aia şi cu spatele m-a lovit."

Ambele autoturisme au fost aruncate pe câmp. Iar femeia de la volan şi cei doi fraţi au fost răniţi. Cel mai mic dintre ei a fost găsit inconştient de salvatori şi a fost dus de urgenţă la spital.

Citește și
Accident
Cine sunt victimele accidentului cu cinci morți de pe DN1. „A fost viteză sau a adormit cineva la volan”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Constantin Cănța, medic specialist UPU Albă Iulia: "Copil de 11 cu TCC sever care după investigaţii s-a luat hotărârea de a fi transferat la Târgu Mureş."

Băiatul a fost transferat cu un elicopter SMURD.

Între timp, mama şi fratele lui au primit îngrijiri, dar nu au rămas internaţi.

Marius Simina, Biroul Rutier Albă Iulia: "Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezulatele fiind negative în ambele cazuri."

Poliţiştii fac acum cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident pe DN 1C. O mașină s-a răsturnat în afara șoselei. Șoferița, în stare gravă la spital
Accident pe DN 1C. O mașină s-a răsturnat în afara șoselei. Șoferița, în stare gravă la spital

O șoferiță din Maramureș a scăpat ca prin minune cu viață, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe un câmp.

Cine sunt victimele accidentului cu cinci morți de pe DN1. „A fost viteză sau a adormit cineva la volan”
Cine sunt victimele accidentului cu cinci morți de pe DN1. „A fost viteză sau a adormit cineva la volan”

Cinci muncitori au pierit pe loc în urma unui cumplit accident petrecut marți dimineaţă, la Nistoresti, în judeţul Prahova.

Accident grav pe DN1. Cinci persoane au murit
Accident grav pe DN1. Cinci persoane au murit

Cinci bărbaţi implicaţi în accidentul care a avut loc marţi dimineaţă pe DN 1, la Nistoreşti, au fost declaraţi decedaţi, alte două persoane sunt rănite uşor, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.