Competiție cu sute de bicicliști, la Târgu Mureș. „Ne descurcăm cum putem”

×
Codul embed a fost copiat

Un concursul organizat în Târgu Mureș a atras sute de bicicliști. Amatori sau cu experienţă, participanții au pornit zâmbitori într-o cursă de 40 de kilometri, iar traseul a fost unul spectaculos.

S-a întins de pe aleile campusului Universității de Medicină, până în pădurea din apropiere.

Sute de biciclişti profesionişti, dar şi amatori, au luat parte la concursul naţional de mountain bike organizat la Târgu Mureş. Ultima zi a competiţiei a fost dedicată unei curse de 40 de kilometri, iar iubitorii acestui sport au pedalat din greu - atât pe asfalt, cât şi în pădure.

Lucian Logigan, organizator: „E un traseu foarte frumos, cu multe urcări, multe coborâri, nu este foarte tehnic, e accesibil tuturor concurenţilor."

Emoţiile au fost mari, mai ales ca unii se plimba cu bicicleta doar când le permite timpul.

Citește și
biciclisti
Peste 2.000 de copii au învăţat cum să se comporte în trafic atunci când merg pe bicicletă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Femeie: „Nu ştiu ce mă aşteaptă, dar am auzit că e solicitant. Vreau să fac faţă cu brio."

Dragoş Bucurenci, participant: „Fiind un biciclist amator, îmi place să merg la concursuri noi, pentru că sunt mai puţini concurenţi. Parte din motivul pentru care eu fac sportul ăsta este pentru că îmi place să descopăr România."

Bărbat: „Traseul e ok, sunt unele zone destul de solicitante şi încercam să ne descurcăm cum putem."

Concursul, ajuns la cea de-a doua ediţie, a fost organizat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş.

Teodora Mândru, reprezentant UMF: „Acest proiect a pornit din dorinţa de a ne implica în comunitatea locală şi de a promova acest sport care poate nu are atât de mare amploare la nivel local, poate naţional."

Organizatorii speră ca evenimentul să devină unul cu tradiţie şi să atragă tot mai mulţi participanţi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Marș cu bicicliști dezbrăcați complet, la Madrid. Ce îi nemulțumește
Marș cu bicicliști dezbrăcați complet, la Madrid. Ce îi nemulțumește

La Madrid, peste 50 de cicliști în costumul lui Adam și al Evei au pedalat la marșul anual denumit „Siclonudista".

Peste 2.000 de copii au învăţat cum să se comporte în trafic atunci când merg pe bicicletă
Peste 2.000 de copii au învăţat cum să se comporte în trafic atunci când merg pe bicicletă

În centrul Capitalei, numeroși copii au participat la „Parada Micilor Biciclişti". Au învăţat cum să se comporte în trafic atunci când circulă pe două roţi, dar şi cum să protejeze mediul înconjurător.

Doi bicicliști au fost loviți de un șofer băut, în Arad. Unul din ei a murit
Doi bicicliști au fost loviți de un șofer băut, în Arad. Unul din ei a murit

Doi bicicliști au fost loviți de o mașină condusă de un șofer băut care circula cu viteză, după cum spun polițiștii. Totul s-a întâmplat pe un drum județean din Arad.

45 de milioane de lei pentru piste noi de biciclete în Bucureşti. Unde vor fi traseele
45 de milioane de lei pentru piste noi de biciclete în Bucureşti. Unde vor fi traseele

Pentru al patrulea an consecutiv, Guvernul a aprobat aproape 45 de milioane de lei pentru noi piste de biciclete în Bucureşti.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.