Vremea astăzi, 17 noiembrie. Înnorările persistã în sudul şi în estul tãrii, iar izolat va fi burniţă sau va ploua slab

×
Codul embed a fost copiat

Miercuri înnorările persistã în sudul şi în estul tãrii, iar izolat va fi burniţă sau va ploua slab, iar temperaturile vor fi scãzute pentru aceastã datã.

În celelalte zone, avem incã o zi frumoasã, cu cer mai mult senin, iar pe crestele montane, sunt posibile precipitaţii slabe mixte.

Vântul va sufla mai tare pe crestele montane şi în sudul Banatului, iar la amiazã vor fi 5 grade în depresiuni şi în Bucovina şi 12 grade în sudul Banatului.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune a ţării şi începem din Dobrogea şi Bărăgan. Pe aici atmosfera va fi închisă, e posibil să picure puţin iar temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, înnorările persistă, pot să vină 2-3 stropi de ploaie şi se mai răceşte puţin.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă mulţi nori şi condiţii de ceaţă în primele ore ale zilei. Soarele apare doar sporadic şi după prânz se vor înregistra cel mult 7 grade Celsius.

În schimb, în nordul Transilvaniei şi în Maramureş, se anunţă soare şi atmosferă plăcută, iar temperaturile scad cu 3-4 grade faţă de ziua trecută.

În vestul ţării aşteptam vreme frumoasã, cu cer mai mult senin însă dimineaţă mai sunt condiții de ceaţă. Vântul va avea intensificãri în sudul Banatului şi se mai răceşte puţin.

În Transilvania acum dimineaţă este frig în depresiuni, pe unde sunt temperaturi negative şi se semnalezã ceațã. Treptat se înseninează şi temperaturile scad uşor.

În sud-vestul ţării, vor fi înnorări, condiţii de ceață mai ales dimineaţă şi poate câţiva stropi de ploaie. Vor fi şi scurte perioade cu soare iar după prânz se ating cel mult 9 grade.

În ţinuturile sudice, predominã vremea închisă. Pe la câmpie revine ceaţa, e posibil să burniţeze, iar temperaturile scad uşor.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti, astăzi avem mulţi nori dimineaţă, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi temperaturile mai scad uşor. Maxima va ajunge pe la 9 grade, iar mâine noapte se ating zero grade Celsius.

Vremea la Munte

 

La munte, vor fi înnorări şi câteva ploi slabe în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, iar pe creste sunt posibile precipitaţii slabe, sub formã de lapoviţă. În rest, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va prinde putere la altitudini mari.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.